Discurs motivat de ura-homofobie Moldova

HOTĂRÎRE

În numele Legii

23 noiembrie 2011 mun. Chișinău

Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Gheorghe Gorun

Grefieră Rodica Brînzeanu și Aliona Mihu

Cu participarea reprezentanților Doina Ioana Străisteanu și Vlad Butnaru

A judecat în ședință de judecată publică cauza intentată la cererea de chemare în judecată declarată de Oleg Brega împotriva SRL ”PRIVESC.EU” și AO ”PRIVESC.EU”, cu privire la:

- Recunoașterea pîrîților responsabili de discursul de ură față de persoane presupuse sau fiind de orientare homosexuală și de injuria la adresa reclamantului prin nemoderarea chat-ului de pe saitul său http://privesc.eu,

- Obligarea pîrîților să publice pe prima pagină accesată de vizitatori (pagina de start) a saitul său la adresa http://privesc.eu scuze publice pentru reclamant și publicarea dispozitivului hotărîrii instanței pe marginea acestei acțiuni,

- Încasarea în beneficiul reclamantului a cîte 5,000 lei cu titlu de prejudiciu moral pentru ofensa adusă de pîrîți prin discursul de ură și injuria,

- Încasarea de la pîrîți a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei taxa de stat și onorariul pentru serviciile juridice a avocatei în sumă de 5025 lei, achitată de reclamant,

audiind reprezentanții lui Oleg Brega, avocata Doina Ioana Străisteanu împuternicită prin mandatul nr. 0071168 și lui PRIVESC.EU SRL și AO Privesc.Eu, avocatul Vlad Butnaru împuternicit prin procurile din data 13.06.2011, din 28.10.2011 și a mandatului nr. 0035662

CONSTATĂ:

Prin cererea înaintată de Oleg Brega și înregistrată la judecătoria sect. Rîșcani în ziua de 5 aprilie 2011, au fost chemați în judecată PRIVESC.EU SRL, iar ulterior și AO Privesc.Eu în temeiul Legii nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare, precum și în baza Art. 1, 2, 3 alin(3) și alin (5), 7 alin(5), 10 alin (1) și 15, art.14 și 15 din Codul Civil al Republicii Moldova și a solicitat recunoașterea pîrîților responsabili de discursul de ură față de persoane presupuse sau fiind de orientare homosexuală și de injuria la adresa reclamantului prin nemoderarea chat-ului de pe saitul său http://privesc.eu, obligarea pîrîților să publice pe prima pagină accesată de vizitatori (pagina de start) a saitul său la adresa http://privesc.eu scuze publice pentru reclamant și publicarea dispozitivului hotărîrii instanței pe marginea acestei acțiuni, încasarea în beneficiul reclamantului a cîte 5,000 lei cu titlu de prejudiciu moral pentru ofensa adusă de pîrîți prin discursul de ură și injuria, și încasarea de la pîrîți a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei taxa de stat și onorariul pentru serviciile juridice a avocatei în sumă de 5025 lei, achitată de reclamant.

La ședința din 14 iunie 2011 ”PRIVESC.EU” SRL a depus cerere prin care a solicitat scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată pe motivul nesoluționării prealabile a pricinii pe cale extrajudiciară. ”PRIVESC.EU” SRL a afirmat că reclamantul nu a respectat procedura prealabilă prescrisă de Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010 pentru că de fapt cererea prealabilă a fost adresată unui alt subiect decît cel asupra căruia se înaintează cererea de chemare în judecată privind recuperarea prejudiciului material. ”PRIVESC.EU” SRL î-și întemeiază afirmația pornind de la faptul că în calitate de destinatar al cererii prealabile în baza Legii nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare, semnată de Oleg Brega și datată din 28 februarie 2011, apare Privesc.MD, proprietar Vitalie Eșanu, adresă Chișinău. Contrar normelor procedurale citate, cererea de chemare în judecată se adresează – Societății cu răspundere limitată ”PRIVESC.EU”, administrator Luchianiuc Eugeniu. Prin urmare ”PRIVESC.EU” SRL s-a pomenit în situația în care a fost atras în calitate de pîrît într-o cauză civilă de procedură contenciosă, care impune necesitatea respectării procedurii prealabile, fiind privată astfel de dreptul său la apărare prin expunerea poziției și soluționarea litigiului pe cale extrajudiciară. În opinia pîrîtului, afirmațiile ”PRIVESC.EU” SRL se probează și prin răspunsul acordat de către administrația Privesc.Eu (organizația obștească ”Privesc.Eu”), prin care se explică faptul că dl. Vitalie Eșanu nu are calitate de director, administrator sau angajat al proiectului de transmisiuni – Privesc.Eu. Mai mult ca atît, cererea prealabilă a fost adresată unei persoane fizice – dlui Vitalie Eșanu, dar nu persoanei juridice – organizația obștească ”Privesc.Eu”. Mai mult ca atît, se precizează că ”PRIVESC.EU” SRL este o persoană juridică care practică activitate comercială (antreprenoriat) și care nu vizează domeniul de activitate desfățurat de Privesc.eu, cel din urmă fiind un proiect de transmisiuni în direct de la cele mai importante evenimente din Republica Moldova. Proiectul în cauză este gestionat și administrat de către organizația nonguvernamentală ”Privesc.Eu” care potrivit pct.3.2 din Statut desfășoară, printre altere, următoarele activități: transmisiunea în direct a evenimentelor de ordin științific, politic, social, economic și cultural, organizarea și participarea emisiunilor și transmisiunilor la care vor participa persoanlități sau grupuri de interes din societate. Conform Extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice nr. 5103 din 11 martie 2011 obiectul principal de activitate al SRL ”PRIVESC.EU” este 1. Activități de radio și televiziune; 2.realizarea programelor și consultanța în domeniul dat; 3. Activități legate de băncile de date; 4. Alte activități elgate de tehnica de calcul; 5. Publicitate; 6. Activități de poștă electronică. SRL ”PRIVESC.EU” a precizat că nu practică activitate de radio și televiziune, întrucît aceasta presupune îndeplinirea mai multor condiții cerute de legislația în vigoare (obținerea licenței de emisie).

Reclamantul a cerut respingerea cererii de scoatere de pe rol pe motiv că pe sait-ul www.privesc.eu nu se găsește informația de identificare a persoanei fizice sau juridice căreia îi aparține această adresă de internet, iar reclamantul știa că Vitalie Eșanu este co-fondator al proiectului Privesc.Eu. Mai mult ca atît, adresa www.privesc.md îi aparține lui Vitalie Eșanu și la accesare redirecționează vizitatorii pe saitul www.privesc.eu ceea ce a confirmat odată în plus afilierea dlui Vitalie Eșanu la echipa proiectului Privesc.Eu. Reclamantul afirmă că a indicat corect destinatarul cererii prealabile reieșind din faptul că pîrîții țineau ascunsă identitatea lor, sediul juridic, număr de contact și altele. În răspunsul primit la cererea prealabilă iarăși nu este indicat numele celui care răspunde, nu se indică cine este responsabil pentru sait-ul www.privesc.eu dar se indică ”Administrația Privesc.Eu”. În răspunsul său la cererea prealabilă pîrîții nu argumentează că el s-a adresat unei persoane fizice nepotrivite, dimpotrivă i s-a dat răspuns pe patru pagini privind fondul cerințelor înaintate. Ulterior pentru a-și exercita dreptul de access la justiție, reclamantul a aflat din Extrasul din Registrul de Stat că există înregistrat SRL ”PRIVESC.EU” a cărui fondatori sînt Vitalie Eșanu cu 30%, Luchianiuc Eugeniu 30%, Chivriga Radu 30% și alții. Reclamantul afirmă că nu a găsit confirmarea înregistrării unei organizații nonguvernamentale cu nume ”PRIVESC.EU” în registrul public al organizațiilor obștești.

Analizînd argumentele părților, în conformitate cu prevederile art. 15 – 17 din Legea nr. 64 cu privire la libertatea de exprimare, instanța consideră cererea de scoatere de pe rol neîntemeiată și necesar a fi respinsă din următoarele considerente. Într-adevăr cererea prealabilă a fost adresată persoanei fizice dlui Vitalie Eșanu dar care totodată este co-asociat al SRL ”PRIVESC.EU” cu 30% cotă parte și care a asigurat formularea și expedierea unui răspuns la cererea prealabilă reclamantului în termenul prescris de lege de 5 zile. Instanța observă că în răspunsul la cererea prealabilă, și anume în scrisoarea electronică expediată reclamantului de pe adresa info@privesc.eu, întitulat ”răspuns la cererea prealabilă pentru administratorii privesc.eu/privesc.md” se comunică că cererea prealabilă trebuie adresată persoanei juridice dar nu se indică cărei persoane juridice anume și la ce adresă. Dimpotrivă, se păstrează anonimatul persoanelor care gestionează domain-ul www.privesc.eu și forma lor juridică, se menționează doar ”Administrația Privesc.Eu” și reclamantului i se oferă un răspuns argumentat în fond cu referire la prevederile din Legea nr. 64 și jurisprudența Curții Europene. Așadar, instanța ajunge la concluzia că la examinarea cererii prealabile pîrîții au dat răspuns ca persoane împuternicite și vizate la direct de litigiul creat, în privința căruia au adoptat poziția comună ca administratori privesc.eu/privesc.md. Instanța de asemenea notează că reprezentantul SRL ”PRIVESC.EU” a prezentat în ședința de judecată copia statutului asociației obștești ”Privesc.Eu” și copia contractului de cesiune a dreptului asupra domain-ului din 14.12.2009. Din contract reiese că AO ”Privesc.Eu” este cesionarul cu drept de folosire asupra domain-ului www.privesc.eu în volum deplin, iar Radu Chivriga este președintele AO ”Privesc.Eu” și totodată co-asociat cu 30% al SRL ”Privesc.Eu”.

Astfel, instanța ajunge la concluzia, că reclamantul a respectat procedura prealabilă, și-a epuizat obligația de soluționa litigiul extrajudiciar și corect a indicat drept pîrîți pe SRL ”PRIVESC.EU” și AO ”Privesc.Eu”.

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat că în ziua de 9 februarie 2011 pîrîții, pe saitului ce le aparține www.privesc.eu, a retransmis în direct imagini video de la conferința de presă a Asociaţiei GENDERDOC–M ”Prezentarea rezultatelor proiectului PRECIS”. Alăturat acestei transmisiuni în direct, a fost deschis chat–ul unde vizitatorii au făcut schimb de replici, declarații și opinii cu privire la tema conferinței transmise. Pe același sait al său, pîrîții au făcut public Regulamentul de utilizare a chat-ului Privesc.eu de unde reclamantul a subliniat în mod special unele reguli relevante cererii date și a atașat Regulamentul la materialele dosarului. La 28 februarie 2011 reclamantul a adresat cerere prealabilă prin care a cerut a)scuze publice pentru incitarea și tolerarea unui discurs de ură față de persoanele cu orientare sexuală netradițională și pentru incitare la discriminare prin asociere la adresa reclamantului; b)publicarea scuzelor pe prima pagină a saitului www.privesc.eu; c) repararea prejudiciului moral și material. La 3 martie 2011 reclamantul primește răspuns la cererea prealabilă de la Administrația Privesc.Eu în care reclamantul susține că pîrîții și-au negat responsabilitatea pentru injuriile și ura expusă pe chat-ul de pe sait-ul său www.privesc.eu de către vizitatori, și neagă că ar fi fost o incitare din partea moderatorului ”Csiting”.

Reclamantul a declarat că a participat la discuțiile din chat-ul alăturat transmisiunii în direct de la Conferința de Presă întitulată ”Asociaţia Gender-DOC – Prezentarea rezultatelor proiectului PRECIS”, indetificîndu-se după nume propriu ”O. Brega” așa cum recomandă Regulamentul de utilizare a chat-ului Privesc.eu. Reclamantul a fost identificat de alți vizitatori ca fiind într-adevăr Oleg Brega și adresările către el din partea lor și a moderatorului ”Csiting” l-au țintit conform identității lui. Reclamantul afirmă odată în plus că el, Oleg Brega, a participat la discuția de pe acest chat cu porecla ”O.Brega”. Odată fiind identificat, la adresa reclamantului au fost exprimate mai multe injurii, ofense și amenințări, destinate să-i umilească demnitatea fără ca acestea să fie moderate după cum obligă Regulamentul aprobat de însuși pîrîții. Reclamantul a adăugat că este indibutabil faptul că în societatea moldovenească există homofobie (ură față de persoanele cu orientare homosexuală) larg răspîndită care se revarsă în acțiuni infracționale și discriminare față de persoanele știute că sînt homosexuali sau care sînt presupuși a fi homosexuali. Această ură este menținută și incitată în continuare prin resursele de internet care nu moderează declarațiile vizitatorilor paginilor de internet lăsînd astfel să se creadă că declarațiile prin care se cheamă direct la violență și discriminare, sau prin care se înjură și se ofensează, cad în limita bunului simț și a libertății de exprimare. În opinia reclamantului, declarațiile intolerante ale moderatorului ”Csting” chat-ului www.privesc.eu prin care a incitat vizitatorii la discriminarea persoanelor homosexuale sau presupuse a fi homosexuale, cade sub incidența Articolului 17 al Convenției Europene care interzice unei persoane să abuzeze de drepturile sale (cum este libertatea de exprimare) distrugînd astfel drepturile celorlalți membri ai societății (cum este dreptul de a nu fi discriminat, dreptul la respectul vieții private a cărei componentă este onoarea și demnitatea persoanei). Discuțiile, comentariile purtate în chat-ul pîrîților sînt ofensatoare și discriminatorii față de reclamant. Cei care citesc și scriu în chat, văd incitarea moderatorului la acțiuni și exprimări de ură față de persoanele homosexule și față de cei ce susțin aspirațiile lor pentru egalitate, cum este reclamantul. O atitudine a pîrîților iresponsabilă și nejustificată de libertatea cuvîntului și a exprimării. O libertate deloc absolută, ci dimpotrivă, limitată de dreptul la demnitate umană, direct vizate de acest discurs de ură. Reclamantul a declarat că pîrîții realizează limitele libertății de exprimare impuse atît de art.10 cît și de art. 17 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și le recunoaște. Acest lucru este dovedit prin nedeschiderea chat-ului pentru comentariile vizitatorilor la transmisiunea în direct a conferinței de presă din 7 Martie 2011 ”Alianta Nedescriminare: ”Legea pentru Combaterea si Prevenirea Discriminarii in Republica Moldova, actualitatea si importanta legii”. Pîrîtul a indicat următoarea mențiune ”Stimați utilizatori, pentru a nu crea tensiune în rîndurile minorităților din Republica Moldova, chat-ul privesc.eu este indisponibil pentru această transmisiune în direct”.

Prin referința depusă la dosar, pîrîții nu au recunoscut acțiunea solicitînd respingerea ei integrală. Conform susținerilor pîrîților reclamantul este cunoscut în societate ca un mare promotor al drepturilor omului care susține comunitatea LGBT și prijină eforturile de asigurare a dreptului la egalitate și nedescriminare, însă se simte extrem de afectat pentru faptul că a fost numit homosexual, persoană de orientare homosexuală. În aceste condiții este greu de apreciat care este de fapt poziția reclamantului, care este gravitatea și întinderea suferințelor psihice ce se presupun ai fi cauzate, impactul social asupra acestuia. Conform dex-ului, cuvintele utilizate ]n cadrul chat-ului (calificate drept „injurii” de către reclamant) reprezintă de fapt cuvinte- sinonime utilizate pentru definirea termenului homosexual. Astfel, este inexplicabilă atitudinea reclamantului pentru care termenul de homosexual nu este o injurie, însă sinonimul acestui cuvînt, spre exemplu poponar, este catalogat ca unul ofensator, denigrator. Reclamantul susține că ”ura” îndreptată împotriva sa a fost motivată de presupunerea moderatorului ”Csiting” exprimată prin cîteva întrebări puse direct, că reclamantul este de orientare sexuală. Însă de fapt, cel care a incitat și a provocat aceste discuții a fost însuși reclamantul, în cazul în care pretinde că utilizatorul sub numele ”O.Brega” este chiar el. Astfel, în situația în care ceilalți utilizatori și-au expus punctul de vedere vizavi de modul în care ei apreciază expunerea publică a fenomenului homosexualității, utilizatorul ”O.Brega” nu a făcut altceva decît să-i ofenseze și să-i provoace, declarînd că un ”un ment înțelege mai mult decît ei” sau pentru faptul că unii nu agrează exteriorizarea relațiilor în mod public de către persoanele de orientare homosexuală, ”O.Brega” nu a ezitat să dea o apreciere de genul părerea ta de ageamiu ceea ce semnifică ignorant, incapabil, incompetent. Din considerentele expuse, proiectului de transmisiuni în direct Privesc.Eu nu-i poate fi imputată răspunderea pentru faptul că utilizatorii chat-ului au făcut schimb de replici între ei, care au deranjat pe unii din ei. Privesc.Eu transmite în direct cele mai importante evenimente, indiferent de tematica abordată, subiecții care participă la acestea, astfel nu se face diferențiere pe nici un criteriu de gen, origine, naționalitate, religie, apartenența politică. Scopul Privesc.Eu este de atransmite informația intactă către consumator (vizitatorii chat-ului), astfel că aceasta nu se supune comentariilor, modificărilor de ordin tehnic. Transmisiunea în direct a evenimentelor de Privesc.Eu poate fi asimilată emisiunilor difuzate în direct de către instituțiile audiovizuale, în care prevalează fenomenul imprevizibilității și în condițiile tehnice existente nu poate fi asigurată cenzurarea anumitor acțiuni, expresii ale invitaților emisiunii în cauză. De aceea, invitații emisiunii, la fel ca și utilizatorii chat-ului Privesc.Eu sunt conștienți de faptul că pot fi supuși criticii de către alți vizitatori/utilizatori, în mod special cînd participă activ la discuțiile abordate. Iar în anumite cazuri le și provoacă. În aceste condiții se impune necesitatea de a preciza că răspîndirea informațiilor prin intermediul surselor de informare, precum internetul, la moment nu are reglementare juridică la nivel național, astfel persoanele – consumatorii acestor surse, în special utilizatorii chat-ului, participă în mod conștient la discuții, î-și expun propriile viziuni asupra temei abordate, astfel ei î-și exprimă acordul express sau tacit pentru supunerea criticilor opiniilor și ideilor expuse, în astfel de circumstanțe persoana nu poate conta, în mod rezonabil, pe intimitate. Nu întîmplător, utilizatorii oricărui chat folosesc preudonime și nu î-și identifică adevărata identitate, astfel criticii se supun ideile expuse și nu autorul acestora. Dacă reclamantul se consideră ofensat prin schimbul de replici ce a avut loc între utilizatorii chat-ului, el este în drept să ceară despăgubiri pentru prejudiciul pretins ai fi cauzat de la fiecare utilizator în parte. Privesc.Eu nu are drept obiectiv transmiterea în direct a comunicărilor de pe chat, ci a evenimentelor după cum s-a accentuat anterior, și nu invită în mod special pe cineva de a participa la acest chat. Dacă e să urmăm cursul acțiunilor reclamantului și pentru a evita eventualele acțiuni în judecată privind repararea prejudiciilor morale pentru lezarea onoarei și demnității, ar trebui interzise expunerea comentariilor de către consumatori în timpul difuzării unei emisiuni în direct (subtitru), transmiziunii în direct, întrucît condițiile tehnice nu permit în acest caz cenzurarea lor.

Pîrîții susțin că abordarea în acest mod al problemei, ar îngrădi libertatea opiniei și a exprimării, care este un drept fundamental constituțional al fiecărui cetățean al Republicii Moldova și care garantează libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Acest drept este consfințit în Art. 10 al Convenției. În continuare pîrîrtul susține că reclamantul nu a adus probe care să confirme afirmația precum că într-adevăr el este unul dintre utilizatorii chat-ului și anume sub nume de ”O.Brega”, iar discuțiile pe marginea subiectului sînt judecăți de valoare. Astfel dacă un cuplu urmează a fi format din două persoane de gen opus sau de același sex rămîne a fi un subiect controversat, iar atitudinea fiecăruia asupra acestui fenomen rămîne a fi o judecată de valoare. Judecățile de valoare nu pot fi dezmințite, nefiind susceptibile de a fi probate. Această poziție este susținută de jurisprudența Curții Europene de Drepturile Omului în cazurile Lingens c. Austria (hotărîre din 8 iulie 1986) și Oberschlien c. Austriei (hotărîrea din 23 mai 1991) unde curtea a găsit violarea art. 10 al Convenției pe motiv că în măsura în care declarațiile reclamantului erau judecăți de valoare, ingerința nu era necesară într-o societate democratică. În final, pîrîții au susținut că intențiile reclamantului au un scop bine determinat, și anume acela de a știrbi din imaginea site-ului Privesc.Eu, întrucît acesta din urmă reprezintă un concurent al său, mai bine spus al site-ului Curaj.TV, conducătorul căruia este însuși reclamantul – Brega Oleg. Cererea de chemare în judecată intentată împotriva sa, ca fiind o acțiune denigratoare prin care reclamantul recurge la ”valorificarea” unei concurențe neloiale și eliminarea unui concurent al său în domeniul difizării prin sursă a celor mai importante evenimente ce au loc în Republica Moldova.

Examinînd argumetele părților, materialele dosarului și înscrisurile prezentate de părți, instanța constată că nici reclamantul nici pîrîții nu neagă faptul că în ziua de 9 februarie 2011 pe sait-ul ce aparține pîrîților și anume www.privesc.eu, au fost transmise în direct imagini video de la conferința de presă a Asociaţiei GENDERDOC–M ”Prezentarea rezultatelor proiectului PRECIS”. Alăturat acestei transmisiuni în direct, a fost deschis chat–ul unde vizitatorii au făcut schimb de replici, declarații și opinii cu privire la tema conferinței transmise, mai exact pe marginea asigurării drepturilor la egalitate și nediscriminare pentru persoanelor cu orientare homosexuală în Republica Moldova. Pîrîții neagă că discuțiile purtate în chat-ul deschis și controlat de ei ca fiind discurs de ură și incitare la discriminarea persoanelor presupune sau știute ca fiind de orientare homosexuală, și insistă că injuriile folosite în chat sînt doar sinonimele cuvîntului homosexual.

Conform art. 2 din Legea nr. 64 cu privire la libertatea de exprimare, discursul de ură este orice formă de exprimare care provoacă, propagă, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranţă, iar injuria este exprimare verbală, scrisă sau nonverbală care ofensează intenționat persoana și care contravine normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică. Din probele prezentate de părți și anexate la materialele dosarului, instanța reține că pîrîtul nu a negat veridicitatea comentariilor lăsate de vizitatorii sait-ului în chat, prezentate în întregime de reclamant, și deci le va da apreciere pentru a determina dacă ele pot fi calificate ca fiind discurs de ură și injurie la adresa persoanelor presupuse sau știute ca fiind de orientare homosexuală, și în mod special la adresa reclamantului. Așadar, pîrîtul nu a negat faptul că persoana care apare în chat cu porecla ”Csiting” a fost moderatorul discuțiilor și că următoarele afirmații îi aparțin lui: ”trebuie o insula sa-i ducem pe toti acolo. Brega o sa le faca prima televiziune de acolo”, ”Brega, am impresia ca tie iti place sa o primesti de la un politist”, ”Brega, pe o insula nepopulata cu voi!”, ”hai recunoaste esti sau nu?”,”user, eu vreau o lista cu toti gay si lizele din MD, si foto daca se poate. Asa o sa-i stim si o sa le incalcam drepturile”, ”hahahah, ma plateste societatea sa scapam de gay”, ”Brega, hai zi nene DA sau NU. Esti gay sau nu? Hai sa discutam la tema”, ”Nicu, numai nu tine apararea”, ”Nicu, mai bine ai apăra libertatea altora decât a cestor …”, ”da macar sa se spînzure în Codru da fără sa ne anunțe că nu ne pasă deloc”. Aceste afirmații a moderatorului ”Csiting” la adresa persoanelor cu orientare homosexuală și în mod special la adresa reclamantului a cărui orientare sexuală tot încerca să o identifice cu insistență, constituie forme de exprimare care provoacă, promovează, încurajează și justifică intoleranță și ură față de homosexuali și prin asociere cu ei și față de reclamant. Spre finele chat-ului, vizitatorii încurajați astfel de moderator, au trecut la atac la persoană prin înjurarea reclamantului, cum sînt ”brega poponar cu fundul floare”, ”fugariti cu bitca!..”, de pus o birca pe frunte ca sa-i vada si sa-i cunoasca lumea. Asociatia geilor si lezbienilor trimis in Sibiria la scos aur sau uran”, ”Doamne ce-i urasc pe astea doi-Matasari si Brega”, ”Brega esti pederast”. Cuvîntul ”pederast” sau ”pederaz” apare de 4 ori, ” poponar” de 2 ori și ” pidarmon” o dată, toate fiind adresate reclamantului de vizitatori ca urmare a încurajării din partea moderatorului ”Csiting”. Ura și injuriile îndreptate împotriva reclamantului au fost promovate și încurajate de însuși afirmațiile moderatorului ”Csiting” care a instigat pe toți ceilalți vizitatori prezenți în chat la manifestarea intoleranții.

Instanța consideră neîntemeiată poziția pîrîților care afirmă că cuvintele ”pederast” și ”pederaz” sînt cuvinte sinonime a termenului homosexual și astfel nu se califică ca fiind injurii. Utilizarea acestor cuvinte într-un discurs sau exprimare de opinie în internet, ca și în viața reală, contravine normelor de conduită unanim acceptate în societate, pentru că ofensează persoana căreia i se adresează. Mai multe părți ale corpului uman și unele activități umane, pe lîngă termeni unanim aceptați în utilizare, au sinonime calificate ca fiind injurioase. Însăși faptul că cuvintele sînt sinonime nu exclude faptul că unele din ele sînt injurii și excluse dintr-o comunicare civilizată indiferent dacă se întîmplă într-o discuție reală sau pe pagini de internet. De asemenea nu poate fi reținut nici argumentul pîrîților precum că reclamantul a incitat și a provocat aceste discuții și a ofensat utilizatorii dînd apreciere unuia zicînd părerea ta de ageamiu. Afirmațiile lui ”O.Brega” din chat nu conțin cuvinte injurioase sau chemări la ură. După natura de expune ele sînt explicații privind scopul conferinței, activitatea ONG-urilor implicate la tema conferinței, homosexualitatea, apel către moderator să nu permită atac la persoană, și amenințarea de a depune cerere de chemare în judecată pentru discurs de ură. Nici cuvîntul ageamiu și nici sinonimele acestuia incompetent, incapabil, ignorant nu sînt unanim acceptate în societate ca fiind injurioase.

Afirmațiile moderatorului ”Csiting” și ale vizitatorilor chat-ului de pe sait-ul pîrîților, constituie discurs de ură și injurie la adresa persoanelor presupuse sau fiind de orientare homosexuală, și astfel conform Art. 3 alin (5) din Legea nr. 64 cu privire la libertatea de exprimare nu se bucură de garanțiile oferite libertății de exprimare. Conform aceluiași articol din lege, exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor restrîngeri prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, pentru a apăra ordinea și a preveni infracțiunile, pentru a proteja sănătatea și morala, reputația sau drepturile altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Într-adevăr fiecărei persoane i se garantează libertatea de opinie și de exprimare care se bucură de protecție juridică fiind una din libertățile fundamentale ale omului garantate de art. 10 alin (1) al Convenției Europene privind Drepturile și Libertățile Fundamentale ale Omului, art. 19 alin(1) al Pactului Internațional privind Drepturile Civile și Politice, art. 29 alin(1) din Declarația Universală de Drepturile Omului. Toate aceste norme conțin și prevederi care impun obligații speciale asupra libertății de exprimare, precum este obligația de a prezenta informație adevărată, imparțială și reală, și obligația de a respecta drepturile și librtățile celorlalte persoane. Într-adevăr libertatea de opinie nu are limitări, ceea ce presupune că fiecare persoană poate avea propria opinie cu privire la diverse evenimente politice, sociale, economice și de orice altă natură, inclusiv privind homosexualitatea în Republica Moldova. Libertatea de exprimare a acestor opinii, însă, se supune limitărilor atunci cînd aceste exprimări sînt injurioase, cînd constituie discurs de ură, cînd sînt defăimătoare sau oricare alte forme ce depășesc limitele libertății de exprimare. Aceste forme de exprimare nu sînt protejate nici de Legea nr. 64 cu privire la libertatea de exprimare nici de Articolul 10 al Convenției Europene privind Drepturile și Libertățile Fundamentale ale Omului. Pîrîții au dreptate cînd spun că homosexualitatea este un subiect controversat acum și că atitudinea fiecăruia despre posibilitatea formării unui cuplu de acelaș sex rămîne a fi o judecată de valoare, o opinie. Dar aceste atitudini și opinii încalcă legea atunci cînd sînt exprimate în forme de injurii, chemări la violență, ură și discriminare. Părțile în proces nu au contestat că în societatea moldovenească față de persoanele homosexuale există o intoleranță crescîndă exprimată în acțiuni de violență și discriminare care duc la distrugerea drepturilor și a libertăților lor, de care ei trebuie să se bucure la fel ca toți ceilalți. De aceea instanța apreciază că în societatea noastră există necesitatea de a opri exprimările de opinii bazate pe orice formă de intoleranță care constituie discurs de ură, injurii și incitare la discriminare la adresa persoanelor homosexuale și la adresa persoanelor presupuse ca fiind homosexuale, cum este reclamantul. Și astfel, constituie o limitare justificată a libertății de exprimare într-o societate democratică care are drept scop asigurarea ordinei publice și a drepturilor celorlalți.

Odată cu apariția și dezvoltarea spațiului virtual cunoscut ca internet, schimbul de informații, idei și expunerile libertății de exprimare au căpătat noi dimensiuni: de globalizare, comunicare fără frontiere, a devenit o metodă nouă și modernă de răspîndire a informației și a ideilor, unealtă în dezvoltarea democrației. Dar în acelaș timp internetul este utilizat și drept sursă de răspîndire a discursurilor de ură, pentru defăimare, pornografie, injurie, incitare la violență, chemare la răzbunare și altele. Aceleași tehnologii – internetul – care sînt folosite pentru garantarea libertății de exprimare, sînt folosite azi și pentru a prejudicia onoarea și demnitatea persoanei, viața privată, pentru a incita la ură, discriminare și violență. De aici a apărut necesitatea reglementării libertății de exprimare în mijloacele de informare în masă tipărită și electronică, și aici se cuprinde și internetul, întru asigurarea echilibrului între libertatea de exprimare și celelalte drepturi ale omului, fapt reflectat în Articolul 1 din Legea nr. 64 cu privire la libertatea de exprimare. De aceea argumentul pîrîților precum că răspîndirea informațiiilor prin intermediul surselor de informare, precum internetul, la moment nu are reglementare juridică la nivel național, este neîntemeiat. Practica judecătorească în aplicarea Legii nr. 64 la raporturile juridice apărute prin răspîndirea informației în internet, este într-adevăr în formare, dar în mod sigur aceste raporturi juridice cad sub incidența Legii nr. 64 și pîrîții nu pot pretinde o libertate absolută de exprimare în internet fără asumarea responsabilității pentru prejudicierea drepturilor altor persoane. Avînd în vedere că internetul este o modalitate rapidă, ieftină și accesibilă pentru răspîndirea informațiilor care pot fi accesate oricînd în timp, prejudiciul adus unei persoane, grup sau societății este mai considerabil și de durată. În ceea ce privește precedente Curții Europene de Drepturile Omului la care s-au referit pîrîții, și anume Lingens c. Austria (hotărîre din 8 iulie 1986) și Oberschlien c. Austriei (hotărîrea din 23 mai 1991), instanța consideră că ele sînt irelevante. În primul rînd pentru că în ambele cazuri reclamanții erau jurnaliști, ceea ce nu sînt pîrîții, care au scris articole de critică la adresa politicienilor suspectați de implicare în acte de genocid și în promovarea politicilor discriminatorii față de migranți. Obiectul acestui litigiu sînt afirmațiile din chat-ul sait-ului www.privesc.eu unde se regăsesc exprimări a persoanelor private la adresa altor persoane private.

În ceea ce privește răspunderea pentru injuriile, discursul de ură la adresa persoanelor presupuse sau știute a fi homosexuale, în mod special la adresa reclamantului, scrise și făcute publice în chat-ul de pe sait-ul www.privesc.eu, această îi revine celui care a creat platforma virtuală pentru schimb de opinii, a oferit posibilitate vizitatorilor să intre pe sait și să-și lase exprimările de opinii care pot fi văzute și citite atît pe teritoriul Republicii Moldova cît și înafara ei. Nu poate fi reținut argumentul pîrîților care se compară cu instituțiile audiovizuale și afirmă că nu pot cenzura expresiile vizitatorilor chat-ului care folosesc preudonime și nu î-și identifică adevărata identitate. Într-adevăr, din toate sursele de informare în masă, internetul este unicul care oferă unei persoane posibilitatea de a-și exprima opinia și totodată să-și ascundă identitatea, ceea ce nu se întîmplă cu televiziunea, radioul și presa scrisă unde întotdeauna se cunoaște sursa provinienței formei de exprimare și poate identifica persoana responsabilă de depășirea libertății de exprimare. Asta deosebește răspunderea proprietarului sau posesorului domain-ului, paginii de internet, care trebuie să ia măsuri de asigurare că nici o persoană nu va abuza de libertatea de exprimare pe paginile sale de internet și nu le va folosi ca unealtă în promovarea și răspîndirea discursului de ură și injurii, sub acoperirea anonimatului sau pseudonimului, cum de altfel face televiziunea, radioul și presa scrisă. Responsabilitatea pîrîților pentru discursul de ură și injuriile aduse reclamantului în chat de moderatorul ”Csiting” și vizitatorii anonimi, reiesă din Art. 20 al Legii nr. 64 cu privire la libertatea de exprimare care indică că calitatea de pîrît o poate avea persoana care a răspîndit informația, autorul informației și, după caz, persoana de la care a fost preluată informația. Fiind posesorii domain-ului www.privesc.eu pîrîții asigură comunicare directă cu vizitatorii sait-ului prin transmisiunea imaginilor video în direct fără prelucrarea conținutului imaginilor, dar și comunicare asistată prin deschiderea chat-ului unde oricare vizitator î-și poate lăsa exprimările de opinii și comunicare moderată prin faptul că și-au asumat obligația de a modera exprimările, pot interzice utilizatorilor accesarea chat-ului, pot șterge mesajele postate, pot decide închiderea chat-ului. Așadar, prin deschiderea chat-ului, pîrîții au răspîndit informația considerată a fi discurs de ură și injurii, și moderatorul ”Csiting” este unul din autorii acestor expuneri. Regulamentul adoptat de pîrîți, fapt confirmat de ei în ședința judiciară, confirmă că chat-ul Privesc.Eu a fost dezvoltat ca o platformă de comunicare și comentare a evenimentelor transmise în direct sau înregistrate și că moderatorii pot șterge orice comentariu, să blocheze accesul la chat, să blocheze utilizatorii ce au un limbaj trivial şi/sau provocator și altele.

Instanța de asemenea a notat că pîrîții, deși sarcina probațiunii le revenea lor, nu au prezentat instanței probe care ar identifica după careva date personale moderatorul ”Csiting”, vreun vizitator a chat-ului, sau ar infirma că persoana sub nume ”O.Brega” este reclamantul după cum acesta afirmă. Conform art. 24 alin(2) din Legea nr. 64 privind libertatea de exprimarea, pîrîtul trebuie să dovedească că informația nu este defăimătoare și/sau nu îl lezează pe reclamant, sau că la momentul răspîndirii informației deși a luat toate măsurile de diligență, nu putea ști că prin acțiunile sale contribuie la răspîndirea relatărilor false cu privire la fapte sau a judecăților de valoare fără substrat factologic suficient sau că informația răspîndită este de interes public. Pîrîții nici la o etapă a procesului judiciar nu au comunicat numele și prenumele persoanei care a acționat din numele lor ca moderatorul ”Csiting” și nu au negat că îi cunosc identitatea, dar și-au asumat responsabilitatea pentru afirmațiile lui în răspunsul la cererea prealabilă și în referință.

Prin prisma prevederilor propriului Regulament și avînd în gestiune domain-ului www.privesc.eu cu posibilități tehnice de transmisiune în direct a imaginilor video și menținerea chat-ului, pîrîții puteau acționa în a preveni discursul de ură, incitarea și injuriile din chat la adresarea reclamantului, dar au ales să nu o facă și nu au demonstrat în judecată că au luat toate măsurile de diligență, inclusiv tehnice, pentru a preveni, opri și șterge expunerile care constitui discurs de ură și injurii. Pîrîții au ales să deschidă chat-ul Privesc.eu pentru vizitatori dar nu-și asumă răspunderea pentru afirmațiile moderatorului său și a vizitatorilor, doar din considerentul anonimatului acestora. Un astfel de argument nu poate fi acceptat pentru că ar presupune că libertatea de exprimare în internet este absolută, spre deosebire de alte mijloace de răspîndire a informației cum este presa, radioul, televiziunea, iar cei care oferă platformă sau posibilitate vizitatorilor paginii de internet să răspîndească informații false, injurii, discurs de ură, pornografie și altele sub acoperirea anonimatului, cum este un chat, nu trebuie să poarte răspundere pentru că nu-I pot identifica pe autorii informațiilor. Dacă acceptată o astfel de poziție, s-ar institui o excepție de la răspundere doar pentru că mijloc de răspîndire este internetul, fapt care nu-și găsește susținere în nici o practică judiciară din lume. Pîrîții dețin control asupra domain-ului său de internet www.privesc.eu și în deplina înțelegere a acestui fapt, au adoptat un Regulament unde-și rezervă competență și descriu modalitățile de exercitare a controlui asupra conținutului sait-ului său din internet, ceea ce include și chat-ul și orice informație inclusă fără acordul lor. În cauza dată, este evident faptul, că pîrîții nu au făcut uz de nici o modalitate de control asupra conținutului chat-ului și au permis vizitatorilor să-I determine conținutul sub încurajarea moderatorului ”Csiting”. Din aceste considerente, pîrîții se fac responsabili de răspîndirea injuriilor și a discursului de ură la adresa persoanelor presupuse sau fiind cu orientare homosexuală, în special la adresa reclamantului.

În ceea ce privește cerințele de recuperare a prejudiciului material și moral, instanța notează că reclamantul și-a retras pretenția de recuperare a costurilor pentru asistența juridică, insistînd doar asupra recuperării taxei de stat în sumă 200 lei achitată de reclamant și încasarea prejudiciului moral în sumă de 5000 lei din contul ambilor pîrîți, cîte 2500 lei de la fiecare. Din motivele expuse mai sus, și susținerile reclamantului, instanța găsește cerința de recuperare a prejudiciului moral întemeiată.

Ținînd cont de circumstanțele constatate, în temeiul art. 237, 238, 241, 242 Codul de Procedură Civilă, conformitate cu art. 2, 3, 7, 17, 18, 20, 21, 24, 29 al Legii cu privire la libertatea de exprimare, instanța de judecată

HOTĂRĂȘTE:

Se admite cererea reclamantului Oleg Brega împotriva pîrîților SRL ”PRIVESC.EU” și AO ”Privesc.Eu”.

A recunoaște SRL ”PRIVESC.EU” și AO ”Privesc.Eu” responsabili de discursul de ură față de persoane presupuse sau fiind de orientare homosexuală și de injuria la adresa Oleg Brega prin nemoderarea chat-ului de pe saitul său http://privesc.eu, a obliga SRL ”PRIVESC.EU” și AO ”Privesc.Eu” să publice pe prima pagină accesată de vizitatori (pagina de start) a saitul său la adresa http://privesc.eu scuze publice pentru Oleg Brega și publicarea dispozitivului hotărîrii instanței pe marginea acestei acțiuni.

A încasa în mod solidar din contul SRL ”PRIVESC.EU” și AO ”Privesc.Eu” în beneficiul lui Oleg Brega 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral și 200 lei pentru taxa de stat achitată în total 5200 (cinci mii două sute) lei.

Hotărîrea poate fi contestată cu apel în termen de 20 zile la Curtea de Apel Chișinău prin intermediul judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău.

Președintele ședinței

Judecătorul Gheorghe Gorun

Despre traume

Cristina Anisescu

Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), Bucarest, Romania
crissanisescu@yahoo.com



Perlaborarea trecutului traumatic: Gulagul românesc şi Holocaustul într-o aplicaţie comparativă /
Working-through of the Romanian traumatic past: Holocaust and Gulag: a comparative study



Abstract: This study is a qualitative-exploratory analysis concerning the traumatic experiences and interaction in trauma of individual and collective processes, regarding to the recent psychological and psychoanalytical approaches and the szondian assessment. In conclusion, the central themes which are displayed and clarified: concepting, defining and explaining the traumatic past, traumatization, trauma and „working-through” the trauma; a very brief and preliminary taxonomy of extreme forms of traumatization; individual and collective long-term effects and the szondian assessment; coping with trauma and therapeutic strategies (reparative and preventive goals of liberation from the traumata).

Keywords: working-through of trauma (process); traumatic past; traumatization; szondian analysis-scheme of Holocaust and Gulag trauma; coping with trauma and therapeutic strategies.

Rezumat: Cercetarea de faţă se doreşte a fi o analiză calitativ-exploratorie a experienţelor traumatice şi procesului de perlaborare a traumelor supravieţuitorilor Holocaustului şi Gulagului românesc. Obiectivul urmărit nu se limitează doar la identificarea formelor de traumatizare, ci se extinde, prin utilizarea evaluării psihologice, către dimensiunile unei analize subtile a mecanismelor individuale şi colective de supravieţuire, uzând de principiile interpretative specifice analizei szondiene. Temele centrale expuse şi clarificate sunt: definirea şi explicarea trecutului traumatic, traumatizarea, trauma şi perlaborarea traumei, o scurtă taxinomie preliminară a formelor extreme de traumatizare, efecte individuale şi colective pe termen lung şi analiza szondiană, copingul cu trauma şi strategii terapeutice (rezoluţii reparative şi prevenitive de eliberare de sub traumă).

Cuvinte-cheie: Perlaborarea traumei (proces); Trecut traumatic; Traumatizare; Analiza szondiană în schema traumelor Holocaustului şi Gulagului; Copingul cu trauma şi strategii terapeutice



Cercetarea de faţă se doreşte a fi o analiză calitativ-exploratorie a procesului de perlaborare a traumelor supravieţuitorilor Holocaustului şi Gulagului românesc.

Obiectivul urmărit nu se limitează doar la identificarea formelor de traumatizare, ci se extinde, prin utilizarea evaluării psihologice, către dimensiunile unei analize subtile a mecanismelor individuale şi colective de supravieţuire, uzând de principiile interpretative specifice analizei szondiene. Psihodiagnoza proiectivă szondiană oferă posibilitatea de a aborda condiţia umană din perspectiva destin-analizei, metodă elaborată de L. Szondi şi cultivată de Institutul Szondi din Zürich [1] şi de Asociaţia Internaţională Szondi.

Rezultatele exerciţiului aplicativ vor fi coroborate cu cele ale studiilor şi cercetărilor psihologice şi psihanalitice recente.





I. Introducere. Delimitări conceptuale: trecutul traumatic, traumă şi procesul de perlaborare



Despre trecutul traumatic al Gulagului şi Holocaustului s-au scris sute de mii de pagini, milioane de pagini, s-au realizat mii de ore de interviuri - despre atrocităţi, teroare, vinovăţie, suferinţe înăbuşite, despre închisori sau lagăre de muncă, deportări, dislocări de populaţie, despre frică, manipulare sau trădare - şi încă vom mai scrie atât timp cât nu ne vom pierde conştiinţa de neam şi iubirea de aproape.

Sensul noţiunii de trecut traumatic trebuie înţeles ca perioadă istorică ce a afectat în mod profund şi durabil fiinţa umană şi comunitatea şi care, prin dimensiunea ei „criminală şi represivă, exprimă caracterul ireversibil al anumitor acţiuni în spaţiul social şi în structurile sociale” [2] . Utilizată ca noţiune de convenţie, trecutul traumatizant nu poate exista în afara reprezentării sale, făcându-se explicit cunoscut şi evocat prin intermediul limbajului. Fie că vorbim de mărturiile celor care l-au traversat, fie că facem apel la analiza documentelor istorice sau la imaginile fotografice sau video, fie că ne raportăm la manifestările lui simbolice, engramele trecutului traumatic se asociază în mod obligatoriu cu o serie de noţiuni, cum ar fi: traumatizarea şi trauma, memoria traumatizantă, memorie colectivă (socială) şi autobiografică, adaptarea şi strategiile de defensă ş.a.

Ne vom opri doar la cele cu implicaţii profunde şi răsunătoare pentru fiinţa umană, în strânsă concordanţă cu obiectivul cercetării. Prima noţiune din această serie face referire la traumatizare; ea primeşte „semnificaţia evenimentului cu o deosebită intensitate în viaţa unui individ, depăşind limitele posibilităţilor de adaptare ale acestuia de a răspunde sau de a reacţiona în mod adecvat” [3] . Dacă ne raportăm doar la eveniment, termenul se conturează prin ceea ce este sau poate fi descriptibil şi constatabil din exterior - fie că este vorba de dimensiunea existenţială, fie de cea istorică - personală sau colectivă, în care este angrenată subiectivitatea, personalitatea şi psihismul individului. În aceste coordonate, prezentăm un capitol destinat formelor de traumatizare severă corespunzător celor două fenomene represive: Holocaust şi Gulag.

Complexitatea dimensiunii traumatice în plan individual poate fi cunoscută şi mai bine interpretată în măsura în care sunt identificate etapele de evoluţie şi particularităţile aspectelor suferinţei în plan psihic. Lectura freudiană ne oferă avantajul de a diferenţia modul de înţelegere a traumatizării: pe de o parte, atunci când un eveniment, un incident istoric contribuie la etiologia diferitelor patologii sau disfuncţii psiho-somatice şi pe de altă parte, este vorba de genotropism al traumatizării, care ţine de structură sau de structurare, în care este angrenat întregul nostru sistem pulsional, organizarea psihică şi construcţia personalităţii. După cum observa şi sublinia E. Minkowski, suferinţa face parte integrantă din existenţa umană, o marchează, o situează în mod specific” [4] . Psihiatrul Th. Kammerer [5] descrie următoarele stadii ale traumatizării:

a) etapa sau faza de „şoc”, în care subiectul traumatizat se află sub influenţa directă şi imediată a evenimentului traumatic. Emoţia dominantă este neliniştea – anxietatea sau frica paralizantă -, care este trăită cu intensitate paroxistică (groază), depăşind capacitatea de control a subiectului. În cazul persoanelor care au trăit teroarea regimului de exterminare al Holocaustului şi pe cea a regimului concentraţionar comunist, şocului traumatic i se adaugă suferinţa care derivă din experienţa durerii somatice, validând o stare de generalizată a suferinţei [6] ;

b) etapa de prelucrare reactivă a traumatizării, în sensul găsirii unor formule adaptative şi defensive. În această etapă se pune în discuţie dezvoltarea traumei. După un anumit interval de timp, în funcţie de capacitatea subiectivă de toleranţă şi rezistenţă la factori înalt anxiogeni, manifestările emoţionale primare se atenuează şi asistăm la instalarea unui proces de alt ordin, un proces de apărare şi adaptare la situaţia traumatică sau la evenimentul traumatizant. Specific acestei etape este organizarea unei nevroze traumatice, care constă în persistenţa anormală, chiar cronică a registrului de manifestare: „efortul” subiectului este steril şi nu mai reuşeşte să facă nici un progres adaptativ sau readaptativ [7] .

c) etapa de transfer sau inductivă. Trauma este situată atât în istoria personală a subiectului dar şi în cea a anturajului (familie, prieteni, etc.). Angoasa sau suferinţa victimei poate juca rolul de rezonator în mediul în care el trăieşte, cu deosebire asupra descendenţilor. Adeseori, aceştia dezvoltă reacţii secundare generate de traumele părinţilor sau ale altor membri ai familiei, prin atitudini de recuperare. Explorarea efectelor traumei la generaţiile următoare, a utilizat conceptul de „traumatizare prin împuternicire/moştenire” sau „co-victimizare”, concepte prin care se poate descrie experienţa membrilor familiilor sau impactul traumei asupra lor.

Cei care au stat în preajma victimelor represiunii comuniste au preluat prin inducţie, au suferit indirect traumatismul prin prelucrarea reprezentărilor evenimentelor traumatizante la care au asistat sau la care au fost părtaşi prin reevocarea lor. Chiar şi profesioniştii clinicieni (psihiatri, psihologi, psihoterapeuţi) au simţit nevoia de „decontaminare” ca urmare a ascultării pentru timp îndelungat a pacienţilor traumatizaţi [8] . Nu este uşor nici pentru cei care ascultă sau încearcă să sprijine persoanele care au suferit consecinţele represiunii comuniste; trauma fiind transferată inconştient celui care ascultă istorisirea terifiantă a evenimentului traumatizant, astfel încât ascultătorul poate deveni o victimă secundară.

Noţiunea centrală a acestui studiu este cea de perlaborare. Sensul termenului tradus din limba engleză este working-through, iar corespondentul în limba franceză este perlaboration. Primele referiri cu privire la semnificaţia termenului sunt oferite de Sigmund Freud (Durcharbeitung) în cele două eseuri scrise remarcabil la acea vreme: „Rememorare, repetiţie, perlaborare” [9] (publicat în 1914) şi „Doliu şi melancolie” (Trauer un Melancholie - publicat în 1915). Pornind de la identificarea de obstacolului principal întâlnit în travaliul interpretării în cadrul procesului de ecforare a amintirilor traumatice, el subliniază o serie de procese implicate în dinamica psihanalitică şi anume cele de „mânuire a rezistenţelor”, „travaliul rememorării”, „amintirea eliberată contra compulsiei”. Acest obstacol este evidenţiat prin intermediul „rezistenţelor” şi corespunde compulsiei la repetiţie - mecanism ce se „se substituie amintirii” şi determină ca relatarea subiectului să nu fie sub formă de amintire (narare), ci sub forma acţiunii „el îl repetă, fără a şti că îl repetă” [10] .

Explicarea noţiunii de perlaborare o regăsim nu numai în travaliul amintirii şi al doliului, ci şi în modalităţile de adaptare şi metabolizare a traumei, în identificarea consecinţelor expunerii la traumatizare extremă atât în plan individual, cât şi familial –social, în copingul traumei, în strategiile de recuperare şi vindecare a ei, culminând cu „împăcarea” [11] cu pierderea suferită .

În aceste coordonate, perlaborarea trebuie înţeleasă ca un proces de prelucrare a traumei, a reprezentărilor individuale şi sociale ale trecutului traumatizant; este un travaliu, adesea îndelungat şi silenţios, prin intermediul căruia evocarea, identificarea faptului traumatic, înţelegerea, conştientizarea şi concretizarea mecanismelor inconştiente şi conştiente implicate în complexului traumatic „îşi face drum în pofida rezistenţei”. Perlaborarea îşi găseşte finalitate atunci când se pot elabora şi accepta strategii de coping cu suferinţa şi formule terapeutice. În condiţiile cercetării noastre, perlaborarea se instituie ca pe o modalitate de lucru cu reprezentărilor individuale şi colective ale supravieţuitorilor şi urmaşilor Holocaustului şi Gulagului românesc.



II. Principiile metodologice şi limitele studiului



Demersul vizează aplicarea schemei szondiene de analiză şi corelarea rezultatelor cu cele mai recente studii şi cercetări psihanalitice vizând problematica traumatizării - Iréna Talaban (2001), Kogan (2001), Ferenc Erős (1999, 2003), Dominick LaCapra (1999), Peter Homans (1989), Mary Beth Melchior (2001), Zdzilaw Jan Ryn, MD, Krzysztof Rutkowski, MD (2001), Jon G. Allan (1995), Robert M. Prince (1985), Dan Bar-on (1999), Judith Lewis Herman's (1992).

Testul Szondi reprezintă o probă psihologică proiectivă care serveşte la explorarea constituţiilor şi comportamenului inconştient. Testul este mai mult decât o tehnică proiectivă, el reflectă personalitatea ca un proces dinamic, urmăreşte şi evidenţiază anumite schimbări psihodinamice survenite ca urmare a unui ciclu paroxismal. Aplicaţia s-a desfăşurat pe două grupe de subiecţi: 5 supravieţuitori ai Holocaustului (Birkenau, Dachau, Transnistria) şi 10 supravieţuitori ai „experimentului reeducării de la Piteşti”. Materialul testului constă în 48 de fotografii, fiecare din ele reprezentând o formulă psihopatologică. Subiecţii au primit consemnul de a alege din cele 6 serii de fotografii (fiecare serie fiind alcătuită din 8 poze) profile de persoane, simpatice şi antipatice. Ansamblul grafic al rezultatelor testului reprezintă profile pulsionale pentru fiecare grup de subiecţi. S-au luat în calcul tensiunilor pulsionale (supratensiunile pe fiecare vector pulsional), asigurându-ne că fiecare trebuinţă poate să apară sub cele trei forme de manifestare: morbidă, fiziologică, patologică, normală socializată sublimată; în strânsă relaţie cu vârsta. S-au elaborat formulele pulsionale pentru fiecare grup şi clasele pulsionale dominante prin analiza de concordanţă periferie-centru.

Aplicaţia testologică a fost însoţită de un interviu centrat pe problematica traumatizării şi consecinţele ei în plan individual şi familial.

Rezultatele aplicaţiei szondiene au fost coroborate cu rezulatele altor cercetări vizând domeniul perlaborării traumei.

De asemenea, am exclus în interpretarea rezultatelor şi în cadrul interacţiunii faţă în faţă orice intenţie de a ierarhiza sau de a aborda competitiv cele două fenomene.



III. O scurtă analiză a formelor de traumatizare severă



Când omul este obligat să trăiască într-un timp traumatic impus de un regim totalitar, nociv pentru libertatea sa, nu va mai avea putinţa de „a fi”, ci doar de a exista, precum animalul în cuşcă, limitându-se doar la ceea ce i se oferă, nu va mai avea puterea devenirii şi exprimării putinţei de a fi.

a) În cazul Holocaustului, sensul urmărit de autorităţile şi instanţele spiritului nazist viza exterminarea şi „curăţarea” rasială prin „soluţia finală”.

Dimensiunea socială a traumatizării:

- „răzbunarea” împotriva evreilor prin aplicarea amenzilor şi taxelor ilegale, arestări şi percheziţii;

- stigmatizarea, marginalizarea, umilirea publică şi izolarea evreilor în mediul social – oraşe şi sate;

- exproprierea şi confiscarea abuzivă a bunurilor şi proprietăţilor – campania de evacuări şi deportări prin ordinele dictate de autorităţile româneşti;

- organizarea centrelor de tortură pentru evrei în cadrul posturilor de poliţie, prefecturi, primăria comunei Jilava, abatorul Bucureşti etc.) unde au fost torturate „cu profesionalism” sute de evrei, unde victimele „au fost agăţate în timp ce erau în viaţă, pentru a permite torţionarilor să le ciopârţească trupurile lor” [12] , unde au fost maltratate şi ucise sute de persoane;

- campaniile de înfiinţare a lagărelor de muncă forţată cu intenţia de exterminare lentă şi sistematică;

- campania de „ghetoizare” (încarcerarea în ghetouri a evreilor), vizând distrugerea fizică şi „lichidarea imediată a evreilor” (de exemplu, progromul de la Iaşi) [13] ;

- campania de deportare a evreilor în condiţii de minimă supravieţuire („trenurile morţii” );

- deportarea în lagărele de exterminare naziste şi în „fabricile morţii”;

Dimensiunea individuală a traumatizării:

- înfometarea – până la canibalism;

- contactul direct cu moartea, panica şi nebunia - a doua natură de a „trăi”;

- supunerea individului la forme de tortură fizică şi psihologică, purtând o înaltă încărcătură de sadism patologic;

- încarcerarea pe termen lung, izolare, privarea de spaţiu, de lumină;

- utilizarea la munci grele a evreilor, inclusiv a femeilor, copiilor, bătrânilor şi bolnavilor;

- expunerea la condiţii de mediu extreme – frigul şi supraîncălzirea, deshidratarea şi lipsa aerului;

- lipsa oricărei formei de asistenţă medicală şi tratament;

- privarea omului de identitate (numărul - marca pusă pe braţ purta semnificaţia simbolică a proscrisului, forţându-se izomorfismul identitar);

- separarea de părinţi, de copii, de fraţi, de prieteni.

În cazul Holocaustului, raportându-ne la timpul traumatizării (durata de expunere la stimuli traumatizanţi), precum şi la modalităţile de „a face faţă” suferinţei se pot sublinia următoarele idei:

- indiferent de timpul de expunere la factori traumatizanţi sau de formele de tortură exercitate asupra evreilor, transferul traumelor devine o certitudine şi nu ar trebui să fie subestimat atât timp cât s-a răsfrânt asupra colectivităţilor umane prin efecte patogene durabile;

- în consens cu teoriile psihanalitice, un eveniment traumatic destabilizează ordinea universală a naturii interne şi această destabilizare este trăită ca un eveniment arbitrariu – de aceea caracteristica comună a traumelor este pierderea certitudinii care, în cele mai multe cazuri, implică „cel puţin o dimensiune a traumei” [14] ;

- participarea colectivă la evenimentul sau faptul traumatizant a contribuit la o creştere a intensităţii semnificaţiei factorului agresor şi a rezonanţei interne a acestuia.



b.) Gulagul românesc -“reeducarea”, convertirea ideologică şi crearea „omului nou”.

Represiunea severă declanşată şi susţinută de instanţele comuniste a vizat două direcţii:

- dimensiunea socială a traumatizării - prin manipularea negativă şi toxică a maselor prin aplicarea ideologiei comuniste - îndoctrinarea; devalorizarea individualităţii şi supraevaluarea colectivismului şi uniformizării; inducerea şi întreţinerea neîncrederii, a suspiciunii, a delaţiunii şi a cultului personalităţii; campaniile de arestări, epurări –comprimări; înfiinţarea lagărelor de muncă; deplasările masive de populaţie - deportările, dislocările; confiscarea proprietăţilor şi bunurilor, evacurile forţate; naţionalizarea proprietăţilor, colectivizarea; obţinerea prin mecanisme coercitive, fizice şi psihice a recunoaşterii „vinovăţiei”.

- dimensiunea individuală a traumatizării: actele de violenţă fizică şi psihică - tortura prin bătaie, schingiuire, mutilare sau viol – sadism patologic; asasinarea prin împuşcare şi violenţă extremă; algoritmul patologic al reeducării – prin „rupere de trecut”, autoblamare, autocritică, autoculpabilizare; crearea „omului-nou” - o reformulare a personalităţii umane, fără istorie, „fără filiaţie şi fără afiliere”, cu o identitate falsă, clivată prin constrângere, golită de consistenţa individualităţii, transformată în aparţinător şi continuator al speciei, robotul perfect care poate fi tratat „ca pe o materie de o plasticitate infinită, care poate fi modelat fără limite” [15] . În penitenciarele „reeducării” s-a distrus în mod sistematic şi planificat disponibilitatea de a iubi, de a fi în comuniune cu „altul”, deţinuţii traducând în act izolarea, retragerea forţată, până când răceala afectivă trecea graniţa spre violenţă, viol, crimă, prin „transferarea” sentimentelor de ură şi a atititudinilor vindicative, probând propria voinţă de putere. De asemenea, anchetele şi interogatoriile de o duritate extremă (în toiul nopţii sau zile în şir); încarcerarea în condiţii de privare de căldură, de aer, de lumină sau de tratamente medicale; arestul la domiciliu, domiciliile forţate; regimul de aplatizare a nevoilor de bazale specific umane, ceea ce ar fi asigurat slăbirea rezistenţei fizice şi psihologice; munca forţată până la epuizare fizică – coloniile de muncă [16] ; umilirea, intimidarea şi ameninţările cu moartea a membrilor familiei; separarea brutală a părinţilor de copii, a soţilor; confiscarea proprietăţilor, a bunurilor şi evacuarea forţată din locuinţe; compromiterea şi izolarea socială a „duşmanilor poporului”; condamnări prin acte de justiţie regizate; pedepsirea şi supravegherea continuă a familiei şi prietenilor pentru a spori şi prelungi efectul punitiv; tratamentele psihiatrice şi utilizarea spitalului sau azilului psihiatric ca formă de pedeapsă, aplicarea abuzivă a unor tratamente medicamentoase şi a experimentelor sub „şocul electric” etc.

Supravieţuitorii regimului concentraţionar românesc, chiar şi după încetarea represiunii severe, au trăit cu „sabia lui Damocles deasupra capului”, sub ameninţarea şi supravegherea organelor de Securitate, astfel încât, mulţi dintre ei nu şi-au îngăduit să trăiască altfel, fie din teamă, fie din obişnuinţa cu patternul învăţat.



IV. Consecinţele expunerii la traumatizare extremă. Interpretarea rezultatelor obţinute din analiza szondiană.



Consecinţele expunerii la traumatizare extremă se manifestă ca reacţii reziduale, caracterizate prin referinţe la trecut. După atenuarea şocului şi ieşirea din „criza” traumatică se instalează o serie de modificări în planul cognitiv-comportamental, atitudinal şi funcţionalităţii Eului: depresie - fie în sensul aversiunii, fie în sensul de resemnare, de renunţare; anorexie - dezorganizare a conduitelor de alimentare; tulburări de somn, coşmaruri; dezorganizări parţiale comportamentale, cu perturbarea activităţilor automate; amnezie, hiper sau hipomnezii; decompensări de intensitate psihotică; dezvoltarea tendinţelor paranoide cu reconstituiri halucinatorii sau pierderea încrederii în relaţiile umane – însingurarea, suspiciozitatea; instabilitate afectiv-emoţională, scăderea pragului de toleranţă la frustrare, tendinţe de regresie; nevoia excesivă de securizare; persistenţa disfuncţiilor neurovegetative.

Acest tablou simptomatic post-traumatizare descrie patologia Sindromului de Stress Postraumatic (PTSD), cu incidenţă crescută la populaţia vârstnică în ceea ce priveşte disfuncţiile organice ale sistemului nervos şi îmbătrânirea prematură. Cercetările recente confirmă că „un an de petrecut în lagărele de concentrare naziste este echivalent cu pierderea a 4-5 ani petrecuţi în condiţii de viaţă normală” [17] . Studiile psihiatrice au lărgit tabloul nosografic prin includerea sindromului psihopatologic KZ (Concentration Camp syndrome- a trial of synthesis).

Stilul de a trăi a multor persoane a fost unul defensiv pe o perioadă îndelungată, iar elementele traumatice au fost păstrate – încoporate-introiectate – într-o formulă discordantă, încapsulată, aproape imposibil de atins. Nu a fost suficient că după ce au scăpat de teroare, tortură, agresiune fizică şi psihică directă, victimele au fost nevoite să „tacă”, semnând „angajamentul” tăcerii publice. Tăcerea - trebuinţa tăcerii –supravieţuitorilor, pentru o foarte lungă perioadă de timp, este consecinţa unor presiuni externe, cu intenţia de a evita pedeapsa, umilinţa, stigmatizarea socială.

Un anumit grup de cercetători [18] au descris tăcerea traumatică ca o „conspiraţie a tăcerii” experimentată de supravieţuitori. Judith Lewis Herman (psihiatru) oferă o explicaţie a tăcerii conspirative sau a refuzului public de a face cunoscute experienţele lor, identificând următorii factori ce au contribuit la instalarea ei: frica, ruşinea, oroarea trăite de victimele traumatizate [19] . În cazul victimelor „experimentului reeducării”, în special în cazul celor care au trăit într-o captivitate cronică” [20] , tăcerea este asociată unei „robotizări comportamentale”. De aceea, discursul sau mărturia lor nu ar trebui înţeleasă doar ca o transpunere ordonată de amintiri sau o sistematizare mnezică, ci şi ca o prelucrare, prin intermediul prezentului, a realităţii experienţiale trăite în simbioză cu elementele imaginarului, cu emoţiile şi atitudinile individuale şi colective care au însoţit travaliul suferinţei. Reamintirea traumatismului cu toate detaliile şi circumstanţele de producere ale acestuia este însoţită frecvent de manifestări ale anxietăţii de contact, de retrăire a amintirilor şi a experienţelor afective care se referă la prejudiciul creat [21] . În această direcţie, F. Erős afirmă că mărturia supravieţuitorilor este instrumentată printr-un „limbaj aluziv” [22] . Termenul de aluzie caracterizează grupurile ale căror membri împart experienţe comune, mai mult sau mai puţin exprimate verbal. Limbajului aluziv constă în exprimări incomplete, „într-o mixtură a pierderii şi absenţei”, care protejează dezvăluirea unor trăiri cu caracter ambivalent.

De aceea o parte a foştilor deţinuţilor „reeducaţi” şi a supravieţuitorilor Holocaustului evită mărturiile publice sau evocările acelor momente dureroase, evită gândurile sau rememorarea afectivă a acestora, evită orice situaţie care ar putea conduce la asocieri cu trauma suferită. Efectele sunt diferite de la un caz la altul : amnezie disociativă - memorie oarbă/albă [23] , coşmaruri frecvente, flashback-uri, confuzie etc. De exemplu, flashback-ul poartă semnificaţia unei intruziuni extrem de vii în memoria subiectului, o reîntoarcere la evenimentul traumatic ce-l pune pe supravieţuitor în postura de a retrăi trauma. Poate fi declanşat prin stimuli perceptivi asociaţi simbolic sau în mod real cu imagini ale evenimentului traumatic (un obiect sau persoană etc). Agonia recolectărilor trecutului traumatic prin flashback-uri este mai dureroasă decât alte modalităţi de ecforare mnezică pentru că se retrăieşte starea, trauma, menţinând amintirea lui proaspătă şi oricând accesibilă.

Aceste experienţe existenţiale au creat, prin mecanismele de negare a traumei şi de identificare proiectivă, un spaţiu gol (gap) emoţional sau un vid psihic („psychic hole”) [24] . Golul psihic, necunoscutul sau ceea ce nu poate fi amintit sau nu are posibilitatea de a fi rostit, devine sursă de fantasmare a pierderii sau absenţei părintelui, copilului, fraţilor dispăruţi sau ucişi, devine sursă generatoare a tendinţei compulsive de a reedita simbolic moartea. – pierderea „obiectului iubit” şi travaliul de doliu prelungit şi nevindecat. De aceea, moartea membrilor familiei, a semenilor care împărtăşeau aceeaşi dramă este resemnificată de supravieţuitori în termenii „pierderii” şi nu ai „absenţei” (transformarea absenţei în pierdere) pentru că ei sunt prezenţi şi astăzi, cu sensul că, într-o bună zi, vor reuşi să le refacă biografia. Urmaşii lor au făcut eforturi imense pentru a-şi reface viaţa, pentru a-şi găsi propria identitate, cu riscul de a face faţă imposibilului. Este mecanismul lor de apărare, o formă de identificare37 cu suferinţele şi traumele părinţilor, denumită „identificare primitivă” care, în anumite cazuri, s-a regăsit în stadii de pierdere a sensului sinelui şi în capacitatea redusă de a face diferenţa între el şi părintele suferind sau între trecut şi prezent, între înnăscut şi realităţile dobândite, externe.

Probabil că, pentru multe persoane (victime ale holocaustului sau Gulagului), relatarea evenimentelor traumatizante din aceste spaţii de tortură îşi regăseşte sensul nu în dorinţa de revendicare sau de răzbunare, ci în nevoia cathartică de a ameliora sau, în cel mai fericit caz de a anula consecinţele traumelor prin reconfigurarea propriei identităţi. Astfel, povestirea, relatarea experienţelor dureroase ar putea deveni nu numai actul re-identificării propriului Eu, de regăsire a Sinelui, dobândind calităţi terapeutice atât pentru supravieţuitor, cât şi pentru familia sa, pentru urmaşii săi, pentru comunitatea în care trăieşte.



Părăsind sistemul conceptelor metapsihologice, remarcăm că atât Freud, Szondi sau Schotte, uzează de o altă grilă de analiză pentru formularea şi înţelegerea mecanismelor angrenate de un eveniment traumatic.

Schema Szondiană se raportează la traumă în accepţia de structurare. Prin efortul de a circumscrie specificitatea unui vector şi de a defini coordonatele apte de a atricula dinamica pulsională, conceptul de traumă figurează într-o bună parte în coordonatele fantasmelor originare şi într-o mai mică măsură în cele ale faptului traumatizant. Pe de altă parte, sistemul szondian invită în egală măsură să reconsiderăm analiza traumei în sensul dat de consecinţele şi repercursiunile asupra ansamblului celor trei registre: al instinctelor, al afectelor şi al Eului. Din această perspectivă, cei patru vectori pulsionali (sexualitatea, paroxismalitatea, Eul şi contactul) relevă crizele şi specificul lor ca provocare (pierderea încrederii de bază în universul participativ şi un ataşament dependent de un referenţial – familia, Dumnezeu, comunitate), sentimentele de injustiţie reclamate pentru reparaţie, lipsa unei cauze de culpabilitate sau /şi a unei responsabilităţi personale, ruptura continuităţii de a fi şi restauraţia Eului aflat în suferinţă.

În cazul supravieţuitorilor Holocaustului, vectorul de contact (d- m-) indică tendinţa fidelitate, de aderenţă la obiectul primar (vechiul obiect), tendinţa la colecţionare (imagini, reprezentări, amintiri, obiecte) şi de conservarea a acestora, cu semnificaţia umplerii golului psihic prin apel la substituţii, trăirea abandonului cu anxietate, şi cu tendinţa la oralitate reprimată (incapacitatea sau slaba capacitate de verbalizare a suferinţei reale). Travaliul traumei este marcat de două mecanisme intime implicate: „absenţa şi pierderea" [25] . „Absenţa” este definită în acest context ca obliterare totală a istoriei trecute. Şansa lor de supravieţuire a fost aceea de a transforma „absenţa” în „pierdere”. Dacă pierderea se poate compensa, se poate substitui, absenţa nu se poate prelucra. În această situaţie, travaliul doliului este esenţial nu ca ispăşire, ci ca un preludiu în formarea autonomiei şi maturizării Eului, atât pentru individ cât şi pentru comunitatea în care trăieşte. În „Doliu şi melancolie” (S. Freud) sublinia faptul că până nu se lucrează doliul complet, indivizii exhibă o incapacitate marcantă de a trăi în prezent. În schimb, ei trădează o fixaţie „melancolică” pentru pierderea lor, care îi împiedică în metabolizarea prezentului şi a propriei vieţi.

În cazul subiecţilor din grupul „reeducării”, vectorul de contact este indicatorul unei ambivalenţe în căutarea obiectului pierdut; se doreşte inconştient atât păstrarea şi legătură fidelă cu obiectul pierdut (persoană), dar şi tendinţa de a căuta un altul, care să-l securizeze şi să-l sprijine.

Vectorul sexualităţii (h - , s - ) ne relevă atât în cazul subiecţilor Holocaustului, cât şi în cazul deţinuţilor care au supravieţuit „reeducării” o modalitatea de prelucare a traumei printr-un indice de umanizare - civilizator, cu accente orientate spre revendicare şi apel la justiţie.

Poziţionarea explicativ - analitică a traumei rezidă din polarizarea vectorului paroxismal, care asigură dinamica afectelor. Este un indiciu al crizei şi „o scenă” a unei drame pe care o traversează finţa umană în devenire, permanent susceptibil de a traversa diferite faţete, mai mult sau mai puţin constructive. În teoria circuitelor lui J. Schotte criza este pusă în concordanţă cu trauma structurală: într-o criză, dispozitivele resorturilor psihice (a factorilor pulsionali) găsesc mize în jocul pulsional (dialectic sau blocat). Victimele Holocaustului ( e + hy - ) au afirmat (inconştient) spiritul de justiţie în raport cu colectivitatea, toleranţă, caritate, pietate, cenzură morală şi etică. Internalizarea regulilor şi normelor, „cuminţenia” acceptării, culpabilizarea şi autoculpabilizarea, au creat dificultăţi în cadrul travaliului de doliu, întocmai prin formulele rigide în dinamica SuperEgoului. În această situaţie motivul apărării va fi căutat în afara Eului - „Eul, care ar fi dispus să satisfacă tendinţa pulsională, se teme de Supraeu, ca altădată copilul de părinte. Eul se apără de instincte (sexualitate şi agresivitate) din frică de Supraeu” [26] .

În cazul victimelor „reeducării”, vectorul paroxismal indică ambivalenţa - concretizată prin convertirea, pervertirea relaţiilor interumane, slăbirea principiului ataşamentului şi a coeziunei în dezvoltare. Este totuna cu a spune „sunt şi înger, sunt şi demon”. „Convertirea”, „metamorfoza” în „omul-nou” prin purificarea confesiunilor repetate obsesiv, a fost întreţinută prin mecanismele de identificare cu agresorul, la care s-au adăugat mecanismele refulării - refularea fiind în acest context oricând ameninţată de întoarcerea refulatului. Identificarea cu agresorul [27] - mecanism care desemnează „faptul că un subiect, confruntat cu un pericol exterior, se identifică cu agresorul său în diferite moduri evidenţiate de Laplanche şi Pontalis fie reluând pe cont propriu agresiunea ca atare, fie imitând fizic sau moral persoana agresorului…” [28] În cazul deţinuţilor transformaţi în „călăi”, manifestările agresive exacerbate pot fi considerate răspunsuri împotriva angoasei. Anna Freud, în explicarea acestui mecanism defensiv pune mai mult accentul pe agresivitate decât pe culpabilitate şi propune denumirea de „identificare cu agresorul” pentru transformarea curentă a agresatului în agresor.

Experienţele traumatizante extreme repetate, prin inversarea rolurilor, au generat mecanismul transformării pasivităţii (victimă) în activitate (călăul) şi în cel de identificare cu agresorul. În procesul „reeducării” identificarea cu agresorul caută să contracareze efectul destructurant al traumatismului. „Convertitul” simţea că, undeva, în adâncul lui, există o dizarmonie, o disociere, iar efortul de coping a fost uriaş pentru a-i asigura supravieţuirea psihică într-un cadru social, deloc prielnic.

Vectorul Eului, în cazul victimelor Holocaustului, indică o întărire excesivă a barierelor cenzurii morale, prin dezvoltarea un reflexe de apărare cu un prag ridicat de toleranţă şi rezistenţă la frustrare pe care le-au dobândit în timpul supunerii la diferite privaţiuni, prin exerciţiul supravieţuirii [29] , uzând de tehnica psihologică a labirintului: „aici, se poate, încearcă şi acolo, poate…”. Eul pare descoperit, fără protecţie, făcând loc acelui gol psihic în care domina „îngheţul” instinctelor de apărare. Aceste rezultate pot fi considerate ca fiind o rezistenţă la noţiunea sindromului de supravieţuire, pentru că a supravieţui înseamnă să reînveţi să trăieşti în plasa ghimpată a acelor vremuri, cu nuanţe diferite, aproape jumătate de secol.

Vectorul Eului victimelor „reeducării” indică o formulă a clivajului acestei instanţe psihice. Acţiunea de separare, de divizare a Eului este posibilă „sub influenţa unei ameninţări angoasante, acţiune având ca rezultat coexistenţa celor părţi astfel separate care nu se cunosc între ele, în condiţiile în care formaţia de compromis este imposibilă” [30] . Clivajul Eului răspundea nevoilor deţinuţilor de a-şi domina angoasa paralizantă prin două reacţii simultante şi opuse, una angajând rezistenţa la frustrările mediului şi la violenţa primită, iar cealaltă căutând satisfacerea ei. Cele două atitudini contradictorii - una care ignoră realitatea sau fuge de ea, iar alta o neagă. Acest mecanism ar putea explica parţial conduitele deţinuţilor „reeducaţi”: o parte a Eului ţine cont de realitate, iar cealaltă desprinde Eul de realitate – cu alte cuvinte ar exista două persoane într-una singură, persoane care se ignoră reciproc: cea care trece la act, în cea mai brutală realizare pulsională a sa, şi cea care, ţinând cont de realitate, trăieşte sub sentimentul culpei, „hăituită în vis de imaginea victimelor sale”.



VI. Copingul [31] cu trauma şi stategii de recuperare



Fiinţa umană are suficiente resurse interne pentru a supravieţui, dar şi pentru a-l cuprinde pe celălat într-o relaţie de holding, astfel încât trecutul să devină aliatul prezentului şi viitorului în condiţiile confruntării conştiente cu el, „permiţând astfel vieţii să fie mai întreagă” [32] .

Încă din prima zile de lagăr sau închisoare, victima represiunii extreme a apelat la mecansime de coping, solicitându-l să facă efoturi excesive cognitive şi comportamentale destinate controlării, reducerii şi metabolizării tuturor stimulilor externi şi interni, a exigenţelor externe şi interne care ameninţau sau depăşeau resursele lui.

„Ruperea” tăcerii este primul act terapeutic şi pare a fi specific sindromului supravieţuirii şi al sindromului celei de a doua generaţii [33] . Cea mai bună metodă de adaptare la suferinţă este să te gândeşti la ea, să o analizezi şi să faci o „înţelegere” cu ea. În acest stadiu al procesului perlaborării persoanele care au suferit drama Holocaustului şi Gulagul pot găsi beneficiul vindecării.

În aceşti parametri, textele victimelor sau martorilor sunt primele acte de prelucrare a trecutului traumatizant prin intermediul prezentului, de prelucrare a realităţii experienţiale trăite în simbioză cu elementele imaginarului, cu emoţiile şi atitudinile individuale şi colective care au însoţit suferinţa. Relatarea experienţelor dureroase devine act de re-identificare al propriului Eu, de regăsire a Sinelui, dobândind calităţi terapeutice atât pentru individ, cât şi pentru familia sa, pentru urmaşii săi, pentru comunitatea în care trăieşte.

Eric L. Santner's, în lucrarea sa "History beyond the Pleasure Principle", teoretizează aplicabilitatea teoriei freudiene cu privire la traumele şi dinamica reprezentării Holocaustului, sugerând două modalităţi de coping, aplicabile şi în cazul Gulagului:

1. prin travaliul doliului – proces ce implică o reangajare a elementelor traumatizante şi un efort de a se „confrunta” emoţional cu suferinţa. În acest caz, travaliul doliului este procesul de elaborare şi de integrare a realităţii pierdute (sau a unei pierderi reale), dar şi a şocului traumatic, prin reamintirea şi repetarea lui într-o manieră simbolică, mediată prin limbaj; este un proces dinamic de translare reprezentând pierderea. Starea multor supravieţuitori ai Holocaustului este comparabilă cu o golire emoţională, de aceea transferul terapeutic ar avea menirea de a-l face pe subiect să re-experimenteze trauma, permiţându-i supravieţuitorului să simtă că este viu şi dispus la un dialog real cu trecutul şi prezentul – acesta fiind şi obiectivul perlaborării;

2. evitarea comunicării trăirii traumatice, pretizând că ea nu există şi nu îi afectează viaţa psihică. O astfel de abordare este întotdeauna păguboasă şi în mod inevitabil ar conduce la o reîntoarcere la duritatea traumatizării, făcând eforturi imense pentru a convieţui cu golul psihic existent. Acest lucru ar limita vindecarea, pericolul constând în repetiţia simbolică a ipostazelor traumatizante şi chiar traducerea lor în act. În aceşti parametri se poate vorbi de un „fetişim al narării” - o construcţie conştientă / inconştientă a relatării destinată compensării pierderii sau reziduurilor traumatice. „Fetişismul narativ” devine un lait-motiv al mecanismului de apărare şi se concretizează în formule compulsive cu scopul de a reconstitui identitatea Eului în condiţiile post-traumatice. Dominick LaCapra [34] corelează interpretativ cei doi termeni: travaliul de doliu şi „fetişismul narativ”. Primul primeşte semnificaţia unei inabilităţii sau a unui refuz de a „îngropa” obiectul pierdut, iar cel de al doilea având funcţia unei strategii de ruinare (de distrugere) şi de deplasare în fantasmă a traumei, localizând-o oriunde în afara Eului. Urmare a acestei corelări psihodinamice, Dominick LaCapra identifică trei etape de transformare a „absenţei” în „pierdere”:

1. mărturisirea sau verbalizarea absenţei: „el nu mai există ca să vă spună prin ce a trecut”;

2. tematizarea absenţei sau pierderii - prezentată impersonal, se transformă în fragmente narative, în poveştile pierderii sau ale supravieţuirii, în care numele real este adeseori nefolosit - tata, mama, bunicul meu etc.;

3. reconstrucţia continuităţii istoriei de familie. Transformarea absenţei în pierdere poate fi interpretată ca o modalitate de formare a memoriei comunicative.

Relatarea evenimentelor traumatizante îşi regăseşte sensul nu în dorinţa de revendicare sau răzbunare, ci în nevoia cathartică de a ameliora sau, în cel mai fericit caz de a anula consecinţele traumelor prin reconfigurarea identităţii individuale şi comunitare.Evenimentul„nu există în afara reprezentării sale, fie că e vorba de relatarea martorilor sau de naraţiunea istorică ; altfel spus, evenimentul nu e observabil cu ochiul liber ci întotdeauna este mediat prin limbaj, el nu poate exista, deci, în afara construcţiei sale.” [35]

După mai bine de 10 ani de studii şi cercetări clinice, Robert Prince [36] a identificat şapte strategii de coping cu trauma:

1. o rezoluţie schizoidă în care supravieţuitorii, urmaşii acestora şi martorii evenimentului traumatic se închid în sine, se izolează social şi nu vorbesc despre suferinţa lor;

2. o rezoluţie manipulativă - în care aceste persoane caută securizare şi protecţie;

3. o rezoluţie depresivă - în care ei se lasă „pradă” suferinţei, sentimentelor de tristeţe şi retrăirilor dramatice;

4. o rezoluţie paranoidă - în care ei ascund „adevărul” şi privesc cu suspiciozitate pe cei ce vor să-l cunoască sau se feresc pentru a nu fi interpretaţi eronat ( „nu cred că puteţi înţelege”);

5. o rezoluţie militaristă - în care se evită prin orice mijloc de a deveni din nou victima abuzurilor;

6. o rezoluţie eroică - în care ei se angajează în activităţi suportive, de luptă împotriva răului şi nedreptăţii; nu excludem situaţiile în care se declanşează un apetit pentru utopic şi ideologic, ceea ce concordă cu dorinţa de a fantasma, de a mistifica realitatea într-o falsă dimensiune eroică.

În acest ultim caz, victima se situează în „legitimă apărare”, ea însăşi descoperă uşor dreptul de a acţiona în consecinţă .

7. o rezoluţie contemplativă - atitudine de fugă-pasivă, prin care supravieţuitorii încearcă să înţeleagă trecutul traumatic şi impactul acestuia asupra realităţii prezente.

Primele 5 rezoluţii sunt specifice „egoismului victimizării” [37] . Din acest punct de vedere, persoanele care au fost victimele dictaturii comuniste în Europa de Centrală şi de Sud-Est au adoptat o rezoluţie eroică a traumei, consecinţă a fundamentului ideologic şi politic al traumatizării, a gradului înalt de empatizare cu suferinţele celorlalţi, din care se degajă o trebuinţă imperioasă de dreptate şi adevăr şi un dezvoltat simţ critic faţă de abuzurile şi inechităţile sociale.



Concluzii:



Încercarea unui demers psihologic aplicativ de interpretare a modalităţilor de perlaborarea a traumelor s-a fundamentat nu numai pe necesitatea unei abordări transdisciplinare a unui fenomen psihologic şi social, ci mai ales pe nevoia unui exerciţiu empatic cu generaţia urmaşilor, cu sensul de a „cuprinde” şi de a înţelege suferinţa celor care au fost trăitorii şi victimele brutalităţilor şi cruzimilor extreme.

Alătur rezultatele acestui studiu recomandărilor psihanaliştilor contemporani care au studiat fenomenul Holcaustului şi al Gulagului, subliniind o serie de direcţii privind modalităţile de perlaborare a traumei severe:

- conştientizarea şi responsabilizarea celor care cercetează problematica Holocaustului şi represiunii comuniste, luând în calcul dimensiunea proiectivă - imageria - phantasma trecutului traumatizant;

- calitatea aparte a transferului, a modalităţilor de comunicare cu victimele, oferindu-le posibilitatea să exprime temele de supravieţuire, formelor de traumatizare, tema morţii, a singurătăţii sau a declinului uman, asigurându-le un cadru terapeutic conţinător şi suportiv (holdingul);

- conştientizarea pericolului contaminării - realitatea traumatică devenind realul celor implicaţi în relaţia de comunicare (transfer).








[1] Asociaţia Szondi din România (coordonată de renumitul psiholog clinician, Dumitru Ivana) este recunoscută de către Institutul Szondi (Elvetia) ; este membră activă a Societăţii Internationale Szondi şi a Asociaţiei Psihologilor din România.

[2] Jean Charles Szurek, Pentru o memorie democratică a trecuturilor traumatizante, în « Istoria recentă în Europa. Obiecte de studiu, surse, metode, Lucrările simpozionului internaţional organizat de Colegiul Noua Europă, 7-8 aprilie, 2000 », Bucureşti, Colegiul Noua Europă, 2002, p. 58.

[3] Virgil Tiberiu Dragomirescu, Determinisn şi reactivitate umană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1990, p. 296.

[4] Ibidem, p. 300.

[5] Ibidem, p. 301.

[6] Reacţii emoţionale intense se însoţesc în planul somatic de multiple modificări neurovegetative: cardiovasculare, gastrointestinale, neurologice, tulburări ale organelor de simţ, tulburări neuromotorii, endocrine, spasme, tremurături etc.

[7] Th. Kammerer, apud. Virgil Tiberiu Dragomirescu, op. cit., p. 303.

[8] Judith Lewis Herman's, Trauma and Recovery: The aftermath of violence -- from domestic abuse to political terror , New York, Basic Books, 1992, p. 9.

[9] Traducere adoptată de A. Berman în „La technique psychanalitique” publicată în „Erinner, Wiederholen, Durcharbeiten”, în Gesammelte Werke, t. X, Frankfurt pe Main, S, Fischer, 1913-1917, pp. 126-136.

[10] Paul Ricoeur, Memoria, istoria, uitarea, Timişoara, Editura Amarcord, 2001 p. 91.

[11] Peter Homans, The Ability of Mourn, Chicago, The University of Chicago Press, 1989, p. 261.

[12] Apud. Gh. Barbul, Raport final, Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Editura Polirom, 2005, p. 112.

[13] Arhiva Ministerului Apărării, Secţia Parchetelor Militare, dosar 40010, vol. 89, f. 478.

[14] Mary Beth Melchior, Between Hell an Happily-Ever-After. Trauma, Time and Development in Collective Memory, “Annual Meeting of the American Political Science Association”, 30 August –2 septembrie, 2001.

[15] Vasile Dem. Zamfirescu, Introducere în psihanaliza freudiană şi postfreudiană, Bucureşti, Editura Trei, 2003, p. 42.

[16] ”Printre numeroasele atrocităţi săvârşite în această colonie de muncă au fost cazuri când deţinuţii erau asasinaţi prin împuşcare, îngropaţi de vii în pământ, obligaţi iarna să intre în apă până la brâu şi să taie stuf, introduşi iarna în carcere descoperite, uneori complet dezbrăcaţi, cîte patru în celulă, în poziţii chinuitoare -doi în picioare şi doi cu capul în jos ; în timpul verii erau dezbrăcaţi, legaţi de mâni şi expuşi muşcăturilor de ţănţari” - Notă privind procesul intentat unor cadre şi deţinuţi de la fosta colonie de muncă « Salcia » din anii 1953 – 1955 (ACNSAS, fond Documentar, dosar 54, vol.1, f.1).

[17] Zdzilaw Jan Ryn, MD, Krzysztof Rutkowski, MD, Concentration camp survivors and political persecution în Poland, „Torure”, Quarterly Journal on Rehabilitation of Torture Victims and Preventions of Torture, volume 11, no. 4, december 2001, p. 107.

[18] Yael Danieli, "The Treatment and Prevention of Long-term Effects and Intergenerational Transmission of Victimization: A Lesson from Holocaust Survivors and Their Children," in Trauma and Its Wake: The Study and Treatment of Post Traumatic Stress Disorder, ed. Charles R. Figley, New York: Brunner/Mazel Publisher, 1985, pp. 298-299 şi 307-308.

[19] Judith Lewis Herman's, op. cit., p. 9.

[20] Henry Krystal, "Trauma and Affects," in Psychoanalytic Study of the Child 33 (1978): 81-116 şi în Judith Lewis Herman's, op. cit., p. 84.

[21] Th. Kammerer (apud Virgil Tiberiu Dragomirescu, op. cit., p. 302).

[22] F. Erös, J. Vajda, E. Kovacs, Intergenerational responses to social and political changes: transformation of Jewish identity în Hungary, în Y. Danieli (ed.), „International Handbook of Multigenerational Legacies of Trauma”, New York, Plenum Press, pp. 315-324.

[23] Allan, Jon G., Coping with trauma, în „American Psychiatric Press”, Washington, DC USA, 1995.

[24] Ilany Kogan, Strigătul copiilor muţi. Psihanaliză şi Holocaust: o perspectivă asupra celei de a doua generaţii a Holocaustului, Bucureşti Editura Trei, 2001.

37 Identificarea este procesul prin care un individ caută să semene cu un altul, în totalitate sau în parte; Lacan distinge identificări imaginare constitutive ale Eului şi identificarea simbolică fondatoare a subiectului. (Dicţionar de Psihanaliză, Larousse, (sub direcţia lui Roland Chemama), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, p. 148); este tocmai ceea ce dorim să fim, iar obiectul, ceea ce am dori să avem. (Ibidem, p. 150).

[25] Ferenc Erős, Identity discourses and narrative reconstruction after the Holocaust, "Narrative, ideology and myth", Tampere, 2003, p. 3 şi Dominick LaCapra, Trauma, Absence, Loss, Critical Inquiry 25 (Summer 1999), pp. 717.

[26] Vasile Dem. Zamfirescu, Introducere în psihanaliza freudiană şi postfreudiană, Bucureşti, Editura Trei, 2003, p. 237

[27] Identificarea cu agresorul îi aparţine Annei freud, care a descris acest prmecansim în cartea sa „Eul şi mecanismele de apărare”, 1963.

[28] Şerban Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet, Caude Lhote, Mecanisme de apărare, Teorie şi aspecte clinice, Iaşi, Editura POLIROM, 2002, p. 195.

[29] Conceptul de mit al supravieţuirii este un proces longitudinal în care o persoană traumatizată îşi crează mituri sau fantasme personale, care conţin amintiri din trecut şi care au funcţia de a păstra un ecran protector în faţa osilităţii, violenţei, agresivităţii sau ambivalenţei.(H. Klein, Mythos of Survival, 1981, apud I. Kogan, op. cit., p, 189).

[30] Ibidem, p. 162.

[31] Coping: strategii, comportamente, procese sau stiluri utilizate pentru a face faţă unei situaţii.

[32] Ilany Kogan, op. cit., p. 167.

[33] Sindromul celei de a doua generaţii se concretizează în reacţii de rentă, sub forma revendicărilor morale sau materiale (recuperarea proprietăţilor-proces nefinalizat), sub forma mărturiilor, fiind rar invocată public pedepsirea vinovaţilor.

[34] Dominick LaCapra, Trauma, Absence, Loss, Critical Inquiry 25 (Summer 1999), pp. 717.

[35] M. Trebitsch, Statutul evenimentului în istoria timpului recent, în „Istoria recentă în Europa. Obiecte de studiu, surse, metode, Lucrările simpozionului internaţional organizat de Colegiul Noua Europă, 7-8 aprilie, 2000 », Bucureşti, Colegiul Noua Europă, 2002, p.25

[36] Robert M. Prince, Knowing the Holocaust în „Psychoanalitic Inquiry” no. 5, 1985, pp. 51-61

[37] „Egoismul victimizării” este caracterizat prin abilitatea redusă unei persoane sau a unui grup de a empatiza cu suferinţa altuia sau a altora, fie prin exagerarea propriilor traumatizări, fie prin credinţa că ceilalţi nu au capacitatea de a înţelege suferinţa.

Curtea de la Strasbourg amendare contestata de 270 de ong-uri europene

Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu sediul in Strasbourg, sinburul mecanism regional de protectie efectiva a drepturilor omului pe continentul european, risca sa isi piarda credibilitatea si scopurile avute in vedere la momentul in care a fost infiintata.Astfel, prin noua amendare a regulamentului de functionare al Curtii se are in vedere introducerea de taxe si noi conditii de admisibilitate ceea ce ar conduce la ingradirea accesului individualilor la un tribunal efectiv.Pe 28 aprilie Amnesty International si alte 270 de ong-uri europene au solicitat respingerea amendamentului, daca Curtea ar trebui sa functioneze dupa noul regulament insasi scopul pentru care a fost infiintata ar deveni iluzoriu.

Declaratia de presa CEDO in cazul Soare si altii impotriva Romaniei

Excessive use of police force against 19 year old Roma
In today’s Chamber judgment in the case Soare and Others v. Romania (application no. 24329/02), which is not final1, the European Court of Human Rights held:
Concerning the first applicant:
Unanimously, that there had been two violations of Article 2 (risk to life and lack of an effective investigation) of the European Convention on Human Rights;
Unanimously, that there had been a violation of Article 13 (right to an effective remedy) in conjunction with Article 2;
By four votes to three, that there had been no violation of Article 14 (prohibition of discrimination) taken in conjunction with Article 2 and Article 3 (prohibition of inhuman or degrading treatment);
Concerning the second and the third applicants:
Unanimously, that there had been a violation of Article 3 (prohibition of degrading treatment).
The case concerned the circumstances surrounding the arrest of a 19-year-old man by the police and in particular the fact that he was shot in the head by a police officer, in circumstances on which the parties disagreed. The young man – the first applicant – survived but is semi-paralysed. The second and third applicants were present during the incident and complained of the conditions in which they had been questioned as witnesses.
Principal facts
The applicants, Mugurel Soare, Angela Vlasceanu and Dorel Baicu, are three Romanian nationals who were born in 1981, 1951 and 1969 respectively and live in Bucharest. On 19 May 2000, at around 7 p.m., while he and his brother were going to hospital to visit their mother, Mugurel Soare (who is of Roma ethnic origin) saw his former brother-in-law in the street. The two brothers began to chase after him. Some police officers on patrol apprehended them and one of the officers shot Mugurel Soare in the head, causing serious injuries. Angela Vlasceanu and Dorel Baicu witnessed the incident.
Mr Soare and the Romanian Government gave differing versions of the facts.
1 Under Articles 43 and 44 of the Convention, this Chamber judgment is not final. During the three-month period following its delivery, any party may request that the case be referred to the Grand Chamber of the Court. If such a request is made, a panel of five judges considers whether the case deserves further examination. In that event, the Grand Chamber will hear the case and deliver a final judgment. If the referral request is refused, the Chamber judgment will become final on that day.
Once a judgment becomes final, it is transmitted to the Committee of Ministers of the Council of Europe for supervision of its execution. Further information about the execution process can be found here: www.coe.int/t/dghl/monitoring/execution
According to Mugurel Soare, he and his brother had been chasing their former brother-in-law unarmed. A police officer had arrested him, pinned him against the hospital wall and struck him on the head before grabbing him by the shoulders and hitting him repeatedly against the wall. The pain had forced him to crouch down with his back to the wall. While he was in that position, the police officer had allegedly drawn his gun and shot him in the head. Angela Vlasceanu and Dorel Baicu, who did not know Mugurel Soare, had witnessed the scene. Ms Vlasceanu had allegedly tried to immobilise the police officer who had fired the shot. She claimed that he had not been injured or had any bloodstains on him. More police officers had arrived as reinforcements and Mugurel Soare and his brother had been taken to hospital.
In the Government’s submission, three police officers on patrol had been obliged to intervene after observing two individuals armed with knives chasing after a third person, who was calling for help. Two of the officers had pursued the person being chased, while the third had endeavoured to arrest Mugurel Soare and his brother after showing them his police identity card. Mugurel Soare had allegedly stabbed the police officer, whereupon the latter had taken out his gun in order to fire a warning shot. However, he had lost his balance and as a result the shot had hit Mugurel Soare directly in the head. The police officers had then confiscated the knives and put them in the car before driving Mugurel Soare, his brother and their former brother-in-law to hospital.
Mugurel Soare was admitted to the accident and emergency department in a deep coma. He was operated on that evening and again the following month. On 1 September 2000 he was discharged from hospital, semi-paralysed. The police officer who had fired the shot also underwent a medical examination following the incident. He had superficial stomach wounds caused by a sharp object.
An investigation was opened the same evening. The police officers who had arrived as reinforcements asked Angela Vlasceanu and Dorel Baicu to accompany them to the police station to give witness evidence. They arrived at the police station at about 7.30 p.m. and gave statements to the police at 9 p.m. They asked permission to return home because they were tired and their families did not know where they were, but the police officer in charge of questioning them refused. At around 10.25 p.m. a military prosecutor and three police officers went to the scene of the incident to take notes. In his report, the prosecutor observed that the police officer who had fired the shot claimed to have been “attacked by a Gypsy”. After midnight, the prosecutor returned to the police station and questioned Angela Vlasceanu and Dorel Baicu in turn. Both stated that the tragic events they had witnessed, the time spent in the police station and the lack of food and water had left them physically and mentally exhausted. They also alleged that they had been intimidated by the police, who had pressurised them into saying that Mugurel Soare and his brother had been carrying knives. Angela Vlasceanu claimed to have protested when the prosecutor stated that Mugurel Soare had injured the police officer, allegedly adding that if the policeman had really been injured his blood would have left stains on the white blouse she had been wearing when she had encircled his waist. The police officers had allegedly made the witnesses sign statements which they were unable to read. The Romanian Government, for their part, maintained that no pressure had been put on Angela Vlasceanu or Dorel Baicu. Subsequently, in June 2000, Angela Vlasceanu and Dorel Baicu requested their legal representative to lodge a complaint on their behalf concerning the conditions in which they had been questioned. No action was taken in response to the complaints lodged in that regard.
On 19 and 21 May 2000 each of the three police officers implicated in the events was required to write a report on the incident. All three reports stated that the officer who had fired the shot had opened fire after being stabbed by Mugurel Soare. On 24 May 2000 Mugurel Soare’s former brother-in-law gave evidence and confirmed this version of events. The hospital security guard, who had not witnessed the scene in person but was reporting what he had heard after the incident, did likewise. 2
On 15 September 2000 the National Forensic Medicine Institute (INML) in Bucharest issued a forensic medical report stating that the police officer had had two superficial stomach wounds which had been caused by a sharp object and could have been inflicted on 19 May 2000. It was not possible to conclude whether the wounds had been self-inflicted. On 31 October 2000 the INML submitted a further report finding, in particular, that the probability of the wounds being self-inflicted was slight.
On 26 September 2000 the public prosecutor’s office ordered a forensic report on Mugurel Soare’s state of health. The INML submitted its report on 28 February 2001. The report found, among other things, that the bullet which had hit Mr Soare could have been fired at close range and had been fired in a downward direction.
On 11 July 2001 the police officer who had fired the shot gave evidence to the public prosecutor and confirmed his version of events.
On 24 July 2001 the military prosecutor discontinued the case against the police officer who had fired the shot, finding that he had acted in self-defence. Mugurel Soare and his representative were not at any point informed of the reasons for that decision. However, the military prosecutor’s office at the Supreme Court of Justice decided to transfer the case to the public prosecutor’s office at the Bucharest Military Court, on the grounds that the relevant witness evidence had been gathered by police officers rather than by the military prosecutor himself. On 10 December 2001 the prosecutor’s office to which the case had been transferred set aside the order of 24 July 2001 discontinuing the proceedings, ordered the reopening of the investigation and specified the measures to be taken.
On 15 May 2002 the supervisory board of the INML rectified the findings of the medical report of 28 February 2001 concerning Mugurel Soare. It stated that there had been a typing error and that the bullet which had wounded Mugurel Soare had been fired upwards and not downwards.
On 13 June 2003, following legislative changes to the status of police officers, the case was transferred to a civilian prosecutor’s office, namely the public prosecutor’s office at the Bucharest County Court. The police officer who had fired the shot confirmed his version of events. On 23 July 2003 the public prosecutor’s office discontinued the proceedings against the police officer, finding that he had acted in self-defence. It also decided to discontinue the case against Mugurel Soare and his brother for contempt of court.
The incident at the origin of this case was covered in the newspapers, which stressed Mugurel Soare’s ethnic origin and described the incident as an “armed confrontation between police and Gypsies”.
Complaints, procedure and composition of the Court
Relying on Article 2 (right to life) and Article 3 (prohibition of inhuman or degrading treatment), Mugurel Soare complained of the violence to which he had allegedly been subjected when he was arrested and of his shooting by the police officer, and maintained that the investigation into the incident had not been effective. Relying, in particular, on Article 13 (right to an effective remedy) and Article 14 (prohibition of discrimination), he also alleged that he had had no possibility of claiming compensation for the breaches of Articles 2 and 3 and that those breaches had been due to his Roma origin. Lastly, he made a complaint under Article 34 (right of individual application), which was declared inadmissible.
3
Relying on Article 3, Angela Vlasceanu and Dorel Baicu complained, in particular, that they had been held for questioning at the police station for several hours without food or water. Relying on Article 5 (right to liberty and security), they also made complaints concerning the lawfulness of their detention, which were declared inadmissible by the Court.
The application was lodged with the European Court of Human Rights on 24 June 2002.
Judgment was given by a Chamber of seven, composed as follows:
Josep Casadevall (Andorra), President,
Corneliu Bîrsan (Romania),
Boštjan M. Zupančič (Slovenia),
Egbert Myjer (the Netherlands),
Ineta Ziemele (Latvia),
Luis López Guerra (Spain),
Ann Power (Ireland), judges,
and also Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar.
Decision of the Court
Mugurel Soare’s complaints
Alleged risk to his life (Article 2)
Under Article 2, the use of lethal force by police officers might be justified in certain circumstances. Nonetheless, Article 2 did not grant carte blanche, and policing operations had to be authorised and sufficiently regulated by domestic law. A legal and administrative framework had to define the limited circumstances in which law-enforcement officials could use force and firearms.
The Court therefore examined first of all whether the Romanian legislation on the use of firearms provided an adequate legal and administrative framework, before considering whether the use of force against Mugurel Soare had been justified under Article 2.
With regard to the legal and administrative framework, the Court noted that at the time of the events in this case, Romanian law had listed a series of situations in which police officers could make use of firearms without being held liable for their actions, provided that those actions had been absolutely necessary and no other means of restraint or immobilisation had been possible. However, there had been no other provisions governing the use of weapons during policing operations, apart from a requirement to fire a warning shot, nor had there been any guidelines on the planning and management of such operations. In the Court’s view, the legal framework in question did not appear sufficient to afford the required level of protection “by law” of the right to life. The way in which the policing operation in question had been conducted confirmed that conclusion. Among other factors, the absence of clear rules might explain why only one police officer had tried to apprehend Mugurel Soare and his brother, who, according to the police, had been carrying knives, while the other two officers had sought to apprehend the person who was running away, calling for help, and who was visibly unarmed. The police officer in question had enjoyed considerable autonomy of action and had opportunities to take unconsidered initiatives, which would probably not have been the case had he had the benefit of proper training and instructions.
As to whether the use by the police officer of potentially lethal force had been warranted, the Court noted first of all that the Government’s assertion that the shot which wounded 4
Mugurel Soare had been fired unintentionally was incompatible with the investigation’s finding that the officer had fired in self-defence. That being said, if the officer really had acted in self-defence, the firing of the shot could have been compatible with Article 2. However, the evidence before the Court was not sufficient to satisfy it that Mugurel Soare and his brother had been armed and that the officer who fired the shot had therefore acted in self-defence. The findings of the investigation were not very convincing in that regard, based as they were on the – identical – statements given by the police officers implicated in the events, by Mugurel Soare’s former brother-in-law (who was involved in a dispute with him) and by a hospital security guard who had not witnessed the scene. Meanwhile, the witness statements made by Angela Vlasceanu and Dorel Baicu, who had been present, had not been taken into consideration. This was particularly surprising given that the former had apparently grabbed the police officer by the waist after he had fired the shot. In addition, there had been no investigation concerning the knife found in the police car, although the question whether the police officer might have inflicted the injuries on himself had not been resolved. The Court also identified a number of other omissions and contradictions in the investigation. It concluded that it had not been demonstrated that the force used against Mugurel Soare had been compatible with Article 2.
There had therefore been a violation of Article 2.
Alleged inadequacy of the investigation (Article 2)
The obligation to protect the right to life required that an “effective” official investigation be carried out where individuals had been killed as a result of the use of force.
An investigation had been carried out in the present case, mainly by the military prosecutor’s office and subsequently, following a change in the legislation, by the civilian prosecutor’s office.
In seeking to ascertain whether the investigation had been “effective”, the Court pointed out first of all that where an investigation was carried out into killing or ill-treatment by agents of the State, it was necessary for the investigators to be independent from the persons implicated in the events. The Court’s case-law clearly indicated that this was not the case with the military prosecutor, who at the relevant time had been a military official, as were the police officers being investigated. The intervention of the civilian prosecutor – who had confined his actions to taking evidence once from the police officer who had fired the shot, before discontinuing the proceedings a month later – had not been sufficient to overcome that deficiency. After examining in greater detail the conduct of the investigation by the military prosecutor’s office, the Court also noted several shortcomings (the police officers had not given evidence in the course of a criminal investigation, there had been an excessive delay in producing the forensic medical report, etc.). Furthermore, the failure to inform Mugurel Soare or his lawyer of the reasons for the decision to discontinue the proceedings was unacceptable.
Accordingly, there had been a further violation of Article 2.
Alleged ill-treatment of the first applicant during his arrest (Article 3)
In view of its finding that Article 2 had been breached, the Court did not consider it necessary to also examine the first applicant’s complaint under Article 3.
Alleged impossibility of claiming compensation through the courts (Article 13)
On this point, the question was whether the civil action for compensation which Mr Soare could have brought against the police officer who fired the shot would have constituted an “effective remedy”, contrary to the applicant’s assertion. The Court had already 5
answered this question in the negative in several other Romanian cases and it saw no reason to reach a different conclusion in this case.
There had therefore been a violation of Article 13 in conjunction with Article 2. The Court did not consider it necessary to also examine the case under Article 13 in conjunction with Article 3.
Alleged discrimination on account of Mugurel Soare’s ethnic origin (Article 14)
The Court first sought to establish whether racism had been a factor in the police officer’s conduct. It took the view that, while the conduct of the officer in question was open to serious criticism, it did not in itself provide sufficient basis for concluding that the treatment to which Mugurel Soare had been subjected by the police had been racially motivated. There was no evidence to suggest, either, that the police officers implicated in the incident had made racist remarks during the events.
As to whether the Romanian authorities ought to have conducted a specific investigation into the possibility of a racist motive – which they did not do – the Court replied in the negative. The fact that, on the evening of the incident, the police officer had stated that he had been “attacked by a Gypsy” was not sufficient in itself to require the authorities to ascertain whether the incident had been sparked by racist motives.
There had therefore been no violation of Article 14 in conjunction with Articles 2 and 3.
Complaints lodged by Angela Vlasceanu and Dorel Baicu
Alleged degrading treatment during questioning at the police station (Article 3)
The Court considered that the conditions in which Angela Vlasceanu and Dorel Baicu had been questioned by the police had caused them feelings of anxiety and inferiority. The Court made particular reference to the fact that they had been kept late into the night without food or water, in addition to having witnessed a tragedy.
There had therefore been a violation of Article 3.
Just satisfaction (Article 41)
Under Article 41 (just satisfaction) of the Convention, the Court held that Romania was to pay Mugurel Soare 90,000 euros (EUR) in respect of pecuniary damage (for loss of earnings resulting from his injuries) and EUR 40,000 in respect of non-pecuniary damage. It was also to pay EUR 10,000 each to Angela Vlasceanu and Dorel Baicu in respect of non-pecuniary damage. Finally, the respondent State was to pay EUR 8,291 directly to the applicants’ lawyer for costs and expenses.
The judgment is available only in French.
This press release is a document produced by the Registry. It does not bind the Court. Decisions, judgments and further information about the Court can be found on its Internet site. To receive the Court’s press releases, please subscribe to the Court’s RSS feeds.
Press contacts
echrpress@echr.coe.int | tel: +33 3 90 21 42 08