sâmbătă, 23 ianuarie 2010

OUG 109/2009 abroga drepturi ale persoanelor cu handicap

Inca de cand a intrat in vigoare Legea 448/2006 privind drepturile persoanelor cu handicap s-a incercat completarea si modificarea succesiva astfel incat sa devina compatibila cu reglementarile internationale privind drepturile omului.La 24.11.2009 Parlamentul Romaniei a adoptat o lege cu articol unic prin care recunostea dretul persoanelor cu handicap la scutirea de impozit pe veniturile rezultate din pensie, oricum aceasta reglementare a venit mult prea tarziu , la doi ani de la adoptarea Legii 448/2006.In 2006 legislativul a considerat ca sunt scutite de la plata impozitului doar persoanele cu handica grav sau accentuat care realizau venituri din salariu sau alte indemnizatii de natura salariala, de altfel un paradox.In noiembrie 2009 s-a reconsiderat pozitia fata de persoanele cu handicap grav sau accentuat in sensul realizarii de scutiri si ppentru veniturile realizate din pensie.Bineinteles, in dulcele stil romanesc o asemenea favoarea acordata unei categorii sociale dezavantajate ,recunoscuta de insasi lege nu a durat foarte mult.Desi scutirea de la impozit a persoanelor cu handicap care erau salariati a fost rivita ca o masura si motivatie de incluziune sociala, legislativul a considerat ca aceasta ar fii in contrast cu dreptul la nediscriminare instituit de pactele internationale la care Romania este parte.Astfel a fost initiata legea cu articol unic 360/2009 care prevedea ca sunt scutite de la lata impozitului pe venit indiferent de natura venitului (salariu, indemnizatie de natura salariala, pensie) categoria persoanelor cu handicap grav si accentuat, lucru care de altfel este si firesc.Insa aceasta lege nu a fost suficient de interesanta pentru parlamentari, acestia abrogand-o la numai o luna de la adoptare.
Asa dar persoanele cu handicap in loc sa primeasca mai multe avantaje si dreturi din partea statului a "reusit" din contra sa isi micsoreze drepturile.Acest lucru nu este inca evident, fiindca ne aflam in cursul lunii ianuarie, si persoanele care lucreaza nu simt, insa in februarie surpriza va fii deja pe buzele acestor oameni care desi au un handicap grav si accentuat vor mai fii umiliti prin impozitarea venitului din salariu.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Stimate domnule Theodor Moldovan,
referitor la comentariul dvs. cu privire la OUG 109/2009, va trimit urmatorul pct. de vedere:

I. Conform art. I pct. 153 din OUG nr. 109/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, litera a) a art. 26 şi litera g) a art. 83 din Legea nr. 448/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost abrogate incepand cu data de 1 ianuarie 2010.
II. In acest sens, OUG nr. 109/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a introdus un nou punct, pct. 432 in cadrul art. 298 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, actualizat.

III. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, la art. 55, alin. 4, lit. k1 stabileste faptul ca ”nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, veniturile din salarii realizate de catre persoane fizice cu handicap grav sau accentuat.”

Din prevederile legale invocate mai sus se poate desprinde concluzia ca, Legea nr. 360/2009 care a modificat lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006, republicata, a produs efecte in sensul scutirii de impozit pe veniturile realizate din pensii pana la intrarea in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care a abrogat atat lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare cat si Legea nr. 360/2009, dar nu abroga si art. 55, alin. 4, lit. k1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevede în continuare faptul ca ”nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, veniturile din salarii realizate de catre persoane fizice cu handicap grav sau accentuat.”

Anonim spunea...

O intrebare va rog: cum ar putea o persoana cu handicap grav sau accentuat sa lucreze? Pensiile acordate de stat acestor categorii de persoane, nu ar trebui sa fie impozitate, ele sunt oricum foarte mici.
In schimb scutirea pe venitul salarial, are logica la persoanele cu grad mediu de handicap, singurele in masura sa lucreze.
Va multumesc.

teo spunea...

Buna seara, persoanele încadrate in grad de handicap, in funcție de gradul decis de comisie pot sa lucreze norma întreaga sau norma care sa nu depășească 4 ore. Totul depinde de încadrarea in grad de handicap, pentru handicap usor-mediu comisia de expertiza a muncii nu pune restricții de la norma legală de munca, însă in cazul handicapului accentuat comisia poate dispune încadrarea in grad de invaliditate si acordarea unei pensii de invaliditate raportat la stagiu de cotizare, evaluare a capacității de munca determinata funcție de invaliditate ca permanenta sau temporara. Pentru handicapul sever-grav comisia de evaluare a capacității de munca poate dispune interzicerea muncii data fiind capacitatea lipsa de munca a invalidului, mai mult comisia poate dispune pentru invalid însoțitor personal. Așadar pentru handicapul usor-mediu, statul recunoaște o suma de drepturi relativ putine, cu cât persoana in cauza este mai afectată de handicap drepturile acesteia se înmultesc, situația persoanelor cu handicap grav este mai delicata, doctorii apreciind ca nu se mai poate obține capacitatea de munca. Pentru gradul accentuat si sever sunt scutite de la plata unor impozite si taxe. De reținut ca invaliditatea si handicapul sunt doua caractere-noțiuni total diferite, evaluate diferit de comisii din cadrul ministerului sănătății.