Prezumtia de nevinovatie

Prezumtia de nevinovatie si-a castigat autonomia, ca regula de drept, abia  in secolul XVIII-lea, pentru prima oara ea fiind proclamata in legislatia Statelor Unite ale Americii si apoi in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1879.Mai tarziu, simtindu-se nevoia consacrarii acestei prezumtii prin documente cu caracter international, ea a fost inscrisa in art.11  din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948, facandu-se, in acelasi timp, propunerea ca legislatiile nationale ale statelor sa insereze in dispozitiile lor norme privind prezumtia de nevinovatie.
   Inscrierea acestei prezumtii in legislatiile marii majoritati a statelor lumii constitutie o victorie impotriva conceptiilor potrivit carora ar exista criminali innascuti, care au o predispozitie patologica spre savarsirea de infractiuni si pentru care nu ar putea opera prezumtia de nevinovatie.Conceptiile scolilor antropologica si pozitivista care explicau existenta unor criminali innascuti, de obicei si dezechilibrati mintal- au dominat o intinsa perioada curentele criminologice, ele insa fiind invinse o data cu aparitia scolilor criminologice care explica geneza criminalitatii prin conjugarea mai multor factori de natura socio-economica, biologica.
    Prezumtia de nevinovatie este inscrisa ca principiu fundamental in legislatiile unor state, iar in legislatia noastra este inscrisa in cadrul titlului III din Codul de procedura penala (probele si mijloacele de proba), in art.66.
   Dat fiind faptul ca, prin functionalitatea si prin semnificatia ei, prezumtia de nevinovatieiradiaza in intreaga desfasurare a procesului penal, importanta ei depasind domeniul probelor, se impunea reevaluarea si consacrarea ei ca regula de baza in intregul proces penal.Acest lucru s-a realizat prin actuala Constitutie a Romaniei care, in art.23 pct.8, a consacrat expres faptul ca, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.
   Se observa o aparenta neconcordanta intre dispozitiile constitutionale si cele ale art.6 paragraful 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului "Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fii legal stabilita", in sensul ca prezumtia de nevinovatie pare a subzista pana la doua momente diferite : ramanerea defintiva a hotararii judecatoresti de condamnare. Apreciem ca este doar o formulare in termeni diferiti a aceluiasi moment, stabilirea legala a vinovatiei vizand stabilirea acesteia printr-o hotarare judecatoreasca de condamnare ramasa definitiva.In noua sa postura, prezumtia de nevinovatie se infatiseaza ca o garantie juridico-sociala acordata celui invinuit de savarsirea unei infractiuni.
   In virtutea acestei prezumtii, acela impotriva caruia a fost declansat un proces penal este prezumat nevinovat pana la dovedirea vinovatiei intr-un proces public, cu asigurarea dreptului la aparare.In dreptul nostru, invinuitul sau inculpatul nu trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia, organele judiciare revenindu-le obligatia administrarii probelor in procesul penal (ejus incubit probatio qui dicit, non qui negat ).Fiind o prezumtie relativa, prezumtia de nevinovatie poate fii rasturnata prin dovedirea vinovatiei in cursul activitatii de probatiune; in lumina art.66 alin 2, daca exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.Rasturnarea prezumtiei de nevinovatie poate fii facuta numai prin probe certe de vinovatie.Cand, ca urmare a administrarii tuturor probelor necesare solutionarii cauzei, se ajunge la indoiala asupra vinovatiei si aceasta indoiala nu  este inlaturata dupa administrarea de noi probe, prezumtia de nevinovatie nu este rasturnata, orice indoiala fiind in favoarea invinuitului sau inculpatului (in dubio pro reo).In acest sens, practica judiciara s-a arata, pe buna dreptate, ca in caz de condamnare, instanta trebuie sa dovedeasca, fara echivoc, vinovatia inculpatului , deoarece dubiile existente se interpreteaza in favoarea acestuia.
   In mod logic, inscrierea prezumtiei de nevinovatie,ca regula de baza a procesului penal,implica perfectionarea tuturor institutiilor procesuale in care este evocata necesitatea existentei probelor de vinovatie si, daca va fi nevoie, vor fii introduse noi institutii care  sa contribuie la amplificarea rezonantelor acestui principiu fundamental in desfasurarea procesului penal.Chiar daca acest principiu fundamental nu a fost consacrat, inca, inmod expres, in Codul de procedura penala, instantele judecatoresti din Romania au avut in vedere consacrarea expresa a prezumtiei de nevinovatie in Constitutie si reglementarea implicita a acestui principiu in  dispozitiile art.66 din Codul de procedura penala.Astfel, motivarilehotararilor judecatoresti pronuntate dupa intrarea in vigoare a Constitutiei invoca deseori principiul fundamental al prezumtiei de nevinovatie:
      - Prin sentinta penala nr.2719 din 20 decembrie 1995 , Judecatoria Constanta a pronuntat achitarea inculpatului in temeiul art.10 lit.c  raporta la art.11 pct.2 lit a din codul de procedura penala, pentru infractiunea de furt calificat, intrucat din dosar nu rezulta ca inculpatul ar fii autorul faptei.Tribunalul Constanta  a confirmat soluti primei instante, respingand ca nefondat apelul procurorului.Prin decizia penala nr.199 din 18 septembrie 1996, Curtea de Apel Constanta a respins recursul declarat de procuror ca nefondat, c motivarea ca "singura proba in sensul vinovatiei inculpatului sunt declaratiile acestuia care, dua ce a negat, in cele din urma a recunoscut savarsirea faptei"[]"Intrucat in speta nu exista probe care sa evidentieze imprejurarile comiterii furtului sau vinovatia inculpatului, acesta beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, luand in considerare dispozitiile art.66 C.pr.pen, potrivit carora invinuitului sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa".